Așteptarea a luat sfârșit. Șoferii vor putea circula, în sfârșit, pe autostradă între Sibiu și Boița. Austriecii de la PORR au finalizat lucrările cu cinci luni mai devreme, iar joi circulația va fi deschisă pe acest tronson de treisprezece kilometri. În cursul zilei de miercuri va fi anunțată și ora la care se va tăia panglica.
UPDATE
Șoferii vor putea circula pe lotul de autostradă Sibiu – Boița începând de joi, după orele prânzului, potrivit reprezentanților DRDP Brașov.
Mai întâi, comisia de recepție va face un control amănunțit privind toate elementele părții carosabile pentru a se asigura că totul este în regulă și că toate elementele de siguranță rutieră sunt întrunite. Procedura poate dura câteva ore, astfel că, cel mai probabil, traficul se va deschise după orele 14:00 sau 15:00.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Autostrada Sibiu – Boița ar urma să se deschisă în cursul zilei de joi. Potrivit surselor Ora de Sibiu, în aceste momente autoritățile decid care va fi ora la care se va tăia panglica. După ce inaugurarea va fi marcată prin acest moment, șoferii vor putea circula pe proaspătul lot al autostrăzii Sibiu – Pitești.
Nicolae Cocoș, primarul comunei Boița, pe UAT-ul căreia trece o parte din autostradă, spune că, în cursul dimineții de joi, comisia de evaluare, formată din edil, reprezentanți ai CNAIR și OCPI, se va întruni la primărie.
Sursele Ora de Sibiu spun că la deschiderea oficială nu va fi prezent ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ci vor veni doar reprezentanți ai CNAIR.
În urmă cu două săptămâni, Ora de Sibiu a realizat imagini din dronă cu proaspătul lot de autostradă. Viaductul de la Tălmăcel de pe lotul Sibiu – Boița al autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, unde muncitorii au avut cel mai mult de lucru, arată spectaculos.
Contractul pentru cei 13,17 kilometri ai tronsonului Sibiu-Boița are o valoare de 613 milioane de lei (circa 125 milioane de euro) și a fost semnat în aprilie 2019. Lucrările au început în aprilie 2020 și au termen de finalizare aprilie 2023. Constructorul a avut de amenajat 27 poduri și pasaje, 27 podețe, un viaduct de 414,7m lungime și unul de 651,4m lungime, două spații de servicii, un centru de întreținere și coordonare și două noduri rutiere
Aceștia sunt singurii kilometri de autostradă inaugurați în acest an.