Ajutorul de deces ar putea fi majorat cu aproape 700 de lei în 2023

Valoarea ajutorului de deces pentru asiguraţi sau pensionari creşte din anul 2023 cu 694 de lei, conform proiectului de lege al bugetului asigurărilor de stat pentru 2023, adoptat de Guvern.

Astfel, după majorarea cu 694 de lei, nivelul ajutorului de deces va ajunge la 6.789 lei pentru anul 2023, anunță Mediafax.

De asemenea, şi cuantumul indemnizaţiei pentru rudele celor decedaţi va fi mmajorat la 3.395 lei.

Potrivit legii menţionate este majorată valoarea ajutorului de deces de la 5.163 de lei la 5.429 de lei. De asemenea, indemnizaţia rudelor persoanelor care au decedat este majorată în acest an de la 2.582 de lei la 2.715 lei.

Conform Legii 263/2010 – privind sistemul unitar de pensii publice ajutorul de deces se acordă în în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau unui membru al familiei unuia dintre aceştia.

Pentru ca modificările menţionate mai sus să intre în vigoare, proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 trebuie să fie votat de Parlament, promulgat de şeful statului şi apoi publicat în Monitorul oficial.

Ultima oră