În timpul minivacanței de săptămâna trecută, zeci de șoferi indisciplinați au avut surpriza să nu își mai găsească mașinile în locul în care parcaseră. Poliția Locală Sibiu a ridicat zeci de vehicule parcate ilegal, cele mai multe înmatriculate în alte județe.
„În perioada 30.11.2022-04.12.2022 au fost ridicate 47 de autovehicule parcate neregulamentar pe raza municipiului Sibiu. Din acestea, 7 erau înmatriculate în județul Sibiu, iar restul de 40 erau înmatriculate în alte județe. Precizăm că parcările, sistemul de taxare și zonele în care este interzisă parcarea sunt corect marcate în teren, astfel că cetățenii sunt informați, indiferent dacă sunt din Sibiu sau din alte localități”, au declarat reprezentanții Primăriei.
Mașinile ridicate au fost duse de către responsabilii Poliției Locale Sibiu la sediul de pe strada Preot Bacca din Valea Aurie. Strada a fost reabilitată în perioada 29-30 noiembrie – s-a turnat asfalt – însă reabilitarea nu a perturbat în niciun fel activitatea punctului de depozitare.
Tarifele pentru ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculelor parcate neregulamentar în Sibiu au fost stabilite acum patru ani printr-o hotărâre a Consiliului Local (HCL 81/2018) și au rămas neschimbate până în prezent. Acestea sunt: 350 de lei tariful pentru ridicarea vehiculului, 100 de lei tariful de transport până la spațiul de depozitare de pe strada Preot Bacca, și 150 de lei tariful zilnic pentru depozitarea vehiculului. Acesta din urmă se aplică începând cu ora 00:00 a zilei următoare ridicării vehiculului.