Cum s-a petrecut accidentul de la Hula Bradului unde au murit trei oameni - Șoferul vinovat a depășit neregulamentar

Accidentul devastator de la Hula Bradului de duminică seara, unde au murit trei oameni, s-a petrecut din cauza unui șofer care a intrat într-o depășire neregulamentară. Omul, din județul Gorj, a călcat linia continuă și a intrat în coliziune frontală cu o mașină care venea de pe contrasens. 

Tragedia s-a petrecut duminică seara, în jurul orei 20:45, pe DN1, în zona Hula Bradului. Potrivit polițiștilor rutieri care au demarat cercetările, se pare că accidentul a fost produs de un șofer din Gorj, care a depășit pe linie continuă.

CITEȘTE ȘI: Familia din Spania care și-a găsit sfârșitul la Hula Bradului 

„Din primele cercetări efectuate de către polițiștii Serviciului Rutier Sibiu a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Veștem spre Brașov, la km. 293+500m, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din județul Gorj, s-ar fi angajat în depășirea unei autoutilitare, încălcând marcajul longitudinal continuu și ar fi pătruns pe contrasens unde a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus dinspre Brașov, proiectându-l în alt autoturism care circula în spatele acestuia”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cum s-a petrecut accidentul de la Hula Bradului unde au murit trei oameni - Șoferul vinovat a depășit neregulamentar

VEZI AICI VIDEO ȘI FOTO DE LA ACCIDENT

Din nefericire, impactul frontal a provocat decesul a trei persoane aflate în autoturismul condus dinspre Brașov. Este vorba despre conducătorul auto, în vârstă de 67 de ani, și două femei în vârstă de 21, respectiv 55 de ani, toți cetățeni străini, din Spania. De asemenea, o minoră în vârstă de 15 ani, tot cetățean străin, a fost transportată în stare gravă la spital. Șoferul din Gorj, care a provocat accidentul, a fost rănit și el, iar în prezent se află în stare gravă la spital în Sibiu. La volanul celui de-al treilea autoturism se afla o tânără în vârstă de 20 de ani, din județul Vâlcea. Nu au rezultat victime din acest autovehicul.

În cauză, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, să fie stabilite toate circumstanțele exacte în care s-a produs acest accident rutier.

Ultima oră

Un răspuns la “Cum s-a petrecut accidentul de la Hula Bradului unde au murit trei oameni – Șoferul vinovat a depășit neregulamentar”