Au trecut 35 de ani de la moartea lui Constantin Noica. Acesta s-a născut la 12/25 iulie 1909, în localitatea Vităneşti, judeţul Teleorman și este membru post-mortem al Academiei Române.
A debutat în revista „Vlăstarul”, în 1927, ca elev al liceului bucureştean „Spiru Haret”, conform biografiei de pe site-ul Librăriei Humanitas. Editorial, a debutat în 1934 cu „Mathesis sau bucuriile simple”, conform site-ului https://humanitas.ro/ şi volumului „Membrii Academiei Române. Dicţionar 1866-2003” (Editura Enciclopedică/ Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003), relatează G4Media.
A urmat Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1928-1931), absolvită cu teza de licenţă „Problema lucrului în sine la Kant”.
A fost bibliotecar la Seminarul de Istorie a Filosofiei, precum şi student la matematici şi filologie clasică. Din 1932 până în 1934, a fost membru al Asociaţiei „Criterion”, mai scrie volumul „Membrii Academiei Române. Dicţionar 1866-2003”.
În 1934, s-a retras la Sinaia, unde şi-a redactat prima sa lucrare şi a tradus din Descartes („Regulae ad directionem ingenii”, 1935; „Meditations in prima philosophia”, 1937) şi Kant („Despre forma şi principiile lumii sensibile şi ale celei inteligibile”, 1936).
După efectuarea unor studii de specializare în Franţa (1938-1939), şi-a susţinut în Bucureşti doctoratul în filosofie cu teza „Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou”, publicată în 1940, potrivit https://humanitas.ro/.
A fost referent pentru filosofie în cadrul Institutului Româno-German din Berlin între anii 1941-1944. Concomitent, a editat, împreună cu C. Floru şi M. Vulcănescu, patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu şi anuarul „Isvoare de filosofie” şi patru cursuri universitare ale lui Nae Ionescu (1942-1943), potrivit volumului „Membrii Academiei Române. Dicţionar 1866-2003”.
A avut domiciliu forţat la Câmpulung-Muscel (1949-1958) şi a fost deţinut politic din 1958 până în 1964, fiind acuzat că a provocat dezbaterea, într-un cerc restrâns, a volumului „Histoire et utopie” al lui Emil Cioran. Ancheta a condus la constituirea unui grup/lot de intelectuali: grupul „Noica-Pillat”, alcătuit din 23 de inculpaţi. Pe 11 decembrie 1958, primul arestat era Constantin Noica. În noaptea de 25 spre 26 decembrie era arestat şi Dinu Pillat, iar anchetatorii au decis să constituie „lotul Noica-Pillat”, din care mai făceau parte Păstorel Teodoreanu, Vladimir Streinu, Arşavir Acterian, Marietta Sadova, Sergiu Al. George, Alexandru Paleologu, Simina Caracaş-Mezincescu, Barbu Slătineanu, Nicolae Steinhardt, acesta din urmă fiind şi ultimul arestat, pe 4 ianuarie 1960.
Acuzaţiile aduse erau de uneltire împotriva ordinii de stat, răspândirea de manuscrise cu caracter duşmănos (cărţile lui Noica despre Goethe şi Hegel şi răspunsul dat scrisorii lui Cioran) şi a cărţilor „legionarilor transfugi” Cioran şi Eliade, precum şi ascultarea de posturi de radio străine cu comentarii duşmănoase la adresa regimului, scrie site-ul https://www.literaturadeazi.ro/.
La 1 martie 1960, cei doi intelectuali desemnaţi şefi de lot, Constantin Noica şi Dinu Pillat, au fost condamnaţi la 25 de ani de muncă silnică, scrie site-ul crimelecomunismului.ro. După detenţie, Noica a lucrat ca cercetător la Centrul de logică al Academiei Române (1965-1975). Ultimii 12 ani din viaţa sa i-a petrecut la Păltiniş, fiind înmormântat la schitul din apropiere.
Preocupările sale filosofice au cuprins un câmp larg al acestei discipline, de la gnoseologie, filosofia culturii, axiologie şi antropologie filosofică la ontologie şi logică, de la istoria filosofiei la filosofia semantică, de la filosofia antică la cea contemporană.
Cărţi originale publicate: „Mathesis sau bucuriile simple” (1934), „Concepte deschise în istoria filosofiei la Descartes, Leibniz şi Kant” (1936), „De caelo. Încercare în jurul cunoaşterii şi individului” (1937), „Viaţa şi filosofia lui René Descartes” (1937), „Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou” (1940), „Două introduceri şi o trecere spre idealism” (cu traducerea primei Introduceri kantiene a Criticii judecării; 1943), „Jurnal filosofic” (1944), „Pagini despre sufletul românesc” (1944), „Devenirea întru fiinţă. Încercare asupra filosofiei tradiţionale” (1950), „Goethe, nefilosoful” (1952), „Fenomenologia spiritului de G.W.F. Hegel, istorisită de Constantin Noica” (1962), „Douăzeci şi şapte trepte ale realului” (1968), „Platon: Lysis (cu un eseu despre înţelesul grec al dragostei de oameni şi lucruri)” (1969), „Rostirea filosofică românească” (1970), „Creaţie şi frumos în rostirea românească” (1973), „Eminescu sau Gânduri despre omul deplin al culturii româneşti” (1975), „Despărţirea de Goethe” (1976), „Sentimentul românesc al fiinţei” (1978), „Spiritul românesc în cumpătul vremii. Şase maladii ale spiritului contemporan” (1978), „Povestiri despre om” (1980, după cartea lui Hegel: „Fenomenologia spiritului”), „Devenirea întru fiinţă” (Vol. I: „Încercare asupra filosofiei tradiţionale”; Vol. II: „Tratat de ontologie”; 1981), „Trei introduceri la devenirea întru fiinţă” (1984), „Scrisori despre logica lui Hermes” (1986), „De dignitate Europae” (lb. germ., 1988), „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru” (1990), potrivit https://humanitas.ro/ şi volumului „Membrii Academiei Române. Dicţionar 1866-2003” (Editura Enciclopedică/ Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).
Constantin Noica a încetat din viaţă la 4 decembrie 1987, la Sibiu.
A devenit membru post-mortem al Academiei Române, la 3 iulie 1990. Laureat postum al Premiului „Herder” (1988).
La 4 iunie 2009, în aula Academiei Române a avut loc sesiunea ştiinţifică „Centenar – Constantin Noica”, organizată de Secţia de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române.
Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române organizează anual Simpozionul Naţional „Constantin Noica”, aflat în 2022 la a XIV-a ediţie, conform http://www.institutuldefilosofie.ro/.
atat ai avut de zis despre Noica, manelisto’?!