Aderarea României la Spațiul Schengen este în impas, deși mai sunt 4 zile până la „următoarea șansă”, spune europarlamentarul Nicu Ștefănuță. Acesta atrage atenția că Austria și-a exprimat „Nu-ul”, iar Olanda a spus că are nevoie de o decizie parlamentară.
„În timp ce ați sărbătorit Ziua Națională, la Bruxelles a avut loc ceea ce în limbaj diplomatic se numește „un non event”. Adică statele membre reunite la nivel de ambasador au indicat că nu au o linie unitară privind Schengen și aderarea noastră. Mai exact, Austria a exprimat NU-ul, iar Olanda a spus că are nevoie de o decizie parlamentară. Este modul lui Rutte de a spune, ca Pilat din Pont: <mă spăl pe mâini de această decizie>. Croația este OK, ei sunt ca și trecuți în Schengen. La noi și la bulgari încă nu e clar, deși decuplarea unei țări de alta este posibilă”, spune europarlamentarul român Nicu Ștefănuță (Renew), relatează Mediafax.
Acesta spune că în calitate de fost diplomat și actual europarlamentar se întreabă cum este posibil să nu se știe atât de târziu de opoziția Austriei fără să se fi făcut nimic.
„Şi dacă ştim de ea, cum credem că o convingem? Cu scrisori şi cântecele? Aceste două țări fac parte din grupul Frugalilor, nu vor să audă cântecele şi chestiuțe siropoase de unitate – pur şi simplu nu-i interesează. Nu îi interesează nici că a fost Ziua noastră Națională – politica e business şi aspectele acestea sentimentale nu contează, decât dacă sunt complementare pachetului negociat. Dacă știm ceea ce știm despre Austria, de ce nu facem mai mult? Croații au avut săptămâna trecută o vizită la Krk organizată cu Markus Soeder, prim ministrul Bavariei şi cancelarul austriac Nehammer. Guess what? Croații au terminal de LNG și va circula gazul pentru toată lumea, așa că i-a co-interesat pe austrieci și nemți. <You have to put something on the table> (Trebuie să puneți ceva pe masă – n.r.) îmi spune un politician important croat. Evident că așa e. Iar Plenkovic, prim ministrul croat este un „smooth operator”, adică unul care știe cum să joace jocul diplomatic european. Noi ne-am descurcat destul de bine cu Olanda, i-am adus, le-am dat rapoarte pozitive, a ajutat şi Comisia. Dar Austria pare să fi fost un unghi mort o perioadă mult prea lungă. De ce nu este Guvernul acum la Viena? De ce nu discută direct cu cancelarul, al cărui partid este cel care a declanşat criza – înspăimântat fiind de scăderea în sondaje şi de creşterea FPO. Cum este posibil să nu știm nimic, să nu se comunice nimic? Cu toții știm că România e țara secretomaniei. Că transparența e o iluzie aici. Că mereu există un mare interes cunoscut numai de unii și că e <pentru binele vostru să nu știți adevărul>. Dar până și cele mai avansate țări din lume știu că este important să comunici cu cetățenii tăi. Să nu îi iei de proști. Să le arăti respectul, să ai încredere că pot gestiona adevărul, oricât de dur ar fi; spune europarlamentarul USR..
Nicu Ștefănuță atrage atenția că mai sunt doar 4 zile până la următoarea șansă. „Vom ști să o fructificăm? Ne mișcăm și noi mai cu talent?”, se întreabă europarlamentarul.
În 8 decembrie, la Consiliul JAI s-ar putea da un vot cu privire la aderarea României la Schengen. Până atunci, vineri, 2 decembrie, are loc o întâlnire la nivel de ambasadori au UE la Atena. Și președintele Klaus Iohannis este într-o vizită de lucru la Atena în perioada 2 – 3 decembrie.