VIDEO REPORTAJ: Subzistență la marginea Sibiului - O mamă bolnavă de diabet abia reușește să își crească copiii

O familie din Gușterița cere ajutorul sibienilor în pragul iernii. Cei trei – o mamă văduvă bolnavă de diabet și doi copii de 10 și 14 ani – trăiesc în condiții insalubre, într-o casă prin care vântul bate la propriu. Situația e și mai gravă atunci când plouă, pentru că acoperișul are o gaură prin care apa se scurge direct în patul copiilor.

VIDEO REPORTAJ: Subzistență la marginea Sibiului - O mamă bolnavă de diabet abia reușește să își crească copiii

La capătul cartierului Gușterița, într-o cămăruță de câțiva metri pătrați de pe strada Măceșului, departe de Târgul de Crăciun din centrul Sibiului, trăiește Szucs Hajnal, o mamă de 46 de ani, împreună cu doi copii. Pentru ei, Crăciunul nu înseamnă o sărbătoare pe care o așteaptă cu nerăbdare pentru venirea Moșului, ci un motiv de îngrijorare – pentru lipsa hainelor groase de iarnă, pentru acoperișul prin care plouă și pentru ziua de mâine.

 

Căsuța e peticită pe toate părțile și are podeaua de pământ

Femeia a rămas văduvă acum șase ani. De atunci, încearcă din răsputeri, din puținii bani pe care-i primește din pensia de urmaș, să le pregătească o masă caldă copiilor, în ciuda sănătății șubrede, a diabetului și a problemelor cu memoria de care suferă. Locuiesc într-o căsuță cu o singură încăpere, construită din BCA, fără geamuri și cu o ușă din termopan prinsă prost în perete, pe unde intră ușor vântul și frigul. O sobă improvizată încălzește  încăperea întunecoasă și îi protejează cât de cât de frig. Sub linoleum și covoarele multicolore se vede podeaua de pământ.

„Trăim de pe-o zi pe alta. Nu avem lemne, doar ce am adunat azi-dimineață ca să fac de mâncare pentru copii. Copiii cresc fără tată. Stăm pe dealul ăsta de șase ani, suntem vai și amar – mai e puțin și cade tavanul pe noi.  N-avem baie, nu avem unde să ne schimbăm să trimit copiii la școală. Nu am cum să trimit copiii murdari la școală, ne trebuie condiții”, spune mama.

VIDEO REPORTAJ: Subzistență la marginea Sibiului - O mamă bolnavă de diabet abia reușește să își crească copiii VIDEO REPORTAJ: Subzistență la marginea Sibiului - O mamă bolnavă de diabet abia reușește să își crească copiii

Copiii sunt pasionați de muzică și matematică

Cu toate că trăiesc în condiții aspre, pentru unii greu de imaginat, cei doi copii – Iosif, de 14 ani și Sabrin, de 10 ani – se bucură că pot merge la Școala Ion Slavici din Sibiu. Mai sunt și zile în care, din cauza neajunsurilor, nu pot să plece de acasă, dar băieții nu se necăjesc și se străduiesc să recupereze.

Sabrin este în clasa a IV-a și îi place foarte mult matematica. Când l-am întrebat ce vrea să-i aducă Moșul nu a pomenit nicio clipă că își dorește jucării – bradul de Crăciun, cadourile și dulciurile sunt lucruri la care micuțul nici nu visează. El vrea lemne de foc, ca să aibă căldură în casă, și își dorește din toată inima ghete și haine groase de iarnă, ca să nu-i fie frig când merge la școală.

Fratele mai mare, Iosif, ia ore de clarinet la Șura Culturală din Gușterița. El nu își dorește altceva decât să nu mai stea cu teama că o să plouă în pat și că trebuie să doarmă îmbrăcat. „Din cauză că nu avem geam, dimineața mă trezesc tot timpul cu ochii umflați și mă doare capul. Dacă vă uitați la ușă în ce hal e… numai suflați pe ea și cade. Casa nu mai ține mult, sunt multe reparații pe care trebuie să le facem aici, vine frig și pe deasupra, și de jos”, spune Iosif.

VIDEO REPORTAJ: Subzistență la marginea Sibiului - O mamă bolnavă de diabet abia reușește să își crească copiii

VIDEO REPORTAJ: Subzistență la marginea Sibiului - O mamă bolnavă de diabet abia reușește să își crească copiii

Cum îi puteți ajuta?

Szucs Hajnal, mama de 46 de ani din Gușterița, are nevoie de ajutor ca să le ofere un trai decent copiilor. Femeia își dorește mult lemne de foc și un aragaz unde să poată găti. Iosif, băiatul cel mare, vrea materiale de construcție pentru a pune casa cât de cât la punct înainte ca iarna aspră să vină. Amândoi copiii au nevoie de haine, încălțăminte și de rechizite pentru școală. „Am nevoie de haine și de papuci”, spune Sabrin. ”Îmi mai dă fratele meu câte ceva ca să merg la școală puțin mai îmbrăcat, pentru că dimineața îmi e frig, tare frig”, spune mezinul. Mâncarea ar fi și ea un ajutor binevenit pentru cei trei, având în vedere bugetul lunar foarte mic al familiei.

Cei care doresc să o ajute pe Hajnal și pe copiii ei o pot face oricând. Ei locuiesc în Sibiu, pe strada Măceșului nr. 8, și pot fi apelați la numărul 0758726294. Cei care vor să le doneze bani îi pot trimite în contul RO62BRDE330SV12618743300, deschis pe numele Szucs Csilla-Hajnal.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică