gaze

Delgaz Grid informează că miercuri, în jurul orei 10.30, ca urmare a unor lucrări efectuate la autostrada A1, în extravilanul localității Tălmăcel,a fost avariată o conductă magistrală de gaze naturale administrată de către compania Transgaz, ceea ce a impus sistarea serviciului de distribuție agazelor naturale în localitățile Tălmăcel și Boița din județul Sibiu.

Delgaz Grid este pregătită să reia alimentarea cu gaze naturale în cele două localități după remedierea avariei de către Transgaz, cel mai probabil în jurul orei 18.

Compania solicită consumatorilor din localitățile afectate să închi toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unuldintre numerele de telefon: 0800.800.928 (numărgratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Ultima oră

Comentariul meu

Publică