Pompierii sibieni au intervenit, marți seara, la centrul comercial Shopping City Sibiu, pentru a efectua un exercițiu. Acțiunea a debutat o dată cu finalizarea programului de funcționare.
ISU Sibiu a desfășurat un exercițiu cu forțe și mijloace în teren la un un centru comercial din localitatea Șelimbăr după finalizarea programului de funcționare.
La acest exercițiu participă forțe ale Detașamentului de Pompieri Sibiu cu trei autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare și echipaj SMURD.
„În eventualitate creării unui disconfort în spațiul public, asigurăm cetățenii că aceste exerciții sunt necesare și benefice pentru întreaga comunitate, pentru antrenarea unei reacții prompte și eficiente în cazul producerii unei situații de urgență”, spun reprezentanții ISU Sibiu.