Camion în flăcări pe DN1 în intersecția spre Cârțișoara - Transporta șervețele umede
foto: arhivă

Semiremorca unui camion a luat foc, marți seara, pe DN1, în zona intersecției cu drumul către Cârțișoara. Pompierii sibieni au intervenit să stingă incendiul. 

ISU Sibiu a intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, pe DN1, pe, sensul de mers Brașov-Sibiu, în zona intersecției cu drumul care duce în localitatea Cârțișoara, ca urmare a izbucnirii unui incendiu la semiremorca unui ansamblu tir, încărcat cu șervețele umede.

„În sprijin a fost mobilizat un echipaj de pompieri de la Punctul de lucru Victoria din cadrul ISU Brașov. Incendiul a fost lichidat prompt de către pompieri, fiind afectat doar un palet din încărcătură și prelata semiremorcii pe o suprafață de aproximativ 2 mp”, spun reprezentanții ISU Sibiu.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost efectul termic determinat de frecarea unei roți a semiremorcii pe timpul deplasării.

Ultima oră