descinderi la mafia cărbunelui - zeci de percheziții luni la vâlcea
foto: arhivă

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea percheziţionează, luni, 33 de domicilii şi sedii de instituţii publice din judeţele Vâlcea şi Gorj, într-un dosar de corupţie şi alte infracţiuni în legătură cu activitatea de vânzare a cărbunelui.

descinderi la mafia cărbunelui - zeci de percheziții luni la vâlcea

Printre cei vizaţi este şi un poliţist care administrează de fapt o firmă de comercializare a cărbunelui, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, remis luni AGERPRES, cauza în care au loc percheziţiile vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, delapidare, fals şi infracţiuni contra patrimoniului, în legătură cu activitatea de comercializare a cărbunelui, fapte săvârşite în perioada 2021 – 2022.

„În cursul zilei de astăzi, 28 noiembrie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează 33 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Vâlcea şi Gorj, din care 19 sunt la sediul unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, precizează sursa citată.

Mai multe persoane urmează să fie prezentate pentru audieri la sediului Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Procurorii au beneficiat de sprijin din partea poliţiştilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, IGPR – Direcţia Operaţiuni Speciale, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vâlcea şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Fraţii Buzeşti Craiova.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică