Stadionul Municipal Sibiu va fi inaugurat așa cum se cuvine. Primăria anunța, încă de săptămâna trecută, că pregătește o serie de activități cu această ocazie, astfel că, pe lângă meciul dintre FC Hermannstadt și Farul Constanța din 10 decembrie, în aceeași săptămână, sibienii vor putea participa la mai multe evenimente.
Stadionul Municipal va fi inaugurat în 10 decembrie cu meciul dintre FC Hermannstadt și Farul Constanța. Inaugurarea „bijuteriei” Sibiului reprezintă un moment important pentru sibieni, fiind realizată exclusiv din banii lor. Pentru a marca așa cum se cuvine redeschiderea, municipalitatea plănuiește un program amplu cu evenimente și activități conexe.
Despre acest program s-a discutat și în ședința Consiliului Local de joi. Ionuț Ghișe de la USR a întrebat când vor afla sibienii ce li se pregătește și a propus și câteva activități ce ar putea fi organizate cu această ocazie. „Având în vedere stabilirea datei meciului inaugural care va avea loc pe Stadionul Municipal, mai mulți sibieni întreabă ce evenimente conexe vor avea loc la inaugurarea stadionului. Consider că acum, în ședința consiliului local, ar fi cadrul potrivit să ne transmiteți câteva informații despre acest subiect mult așteptat de comunitate. Construit pe banii sibienilor, cred și sper să fiu în asentimentul tuturor când spun că Stadionul Municipal trebuie să fie un simbol al comunității, pentru comunitate, un spațiu deschis al cetății noastre. Aș putea sugera, eventual, ca în pauza meciului să aibă loc niște activități sportive demonstrative, o ștafetă cu atleții de la Clubul Sportiv Școlar Șoimii sau Clubul Sportiv Municipal Sibiu sau, de ce nu, poate chiar o demonstrație de mini-rugby. Sunt convins că poate v-ați gândit și dumneavoastră la astfel de variante, chiar în sprijinul ideii de comunitate sportivă a Sibiului”, a spus Ionuț Ghișe în ședință.
VEZI AICI CUM ARATĂ STADIONUL MUNICIPAL SIBIU
Astrid Fodor a precizat însă că programul nu a fost definitivat, însă evenimentele se vor derula în săptămâna meciului de inaugurare. Vom afla exact ce activități vor avea loc zilele următoare.
„Vă asigur că ne-am gândit la activități conexe, dar până nu este 100% definitivat programul nu o să putem să discutăm despre el, ca după aceea să schimbăm iar peste o zi. În două, trei zile, vom avea un program definitiv și îl vom da publicității. Se desfășoară pe mai multe zile și o să fie informat cetățeanul, nu numai cei care vă întreabă pe dumneavoastră, ci toți cetățenii Sibiului ce se va întâmpla în săptămâna care cuprinde inclusiv data de 10 când va avea loc primul meci”, a spus Astrid Fodor, primarul Sibiului, în ședința Consiliului Local.