VIDEO: Parcul Tilișca, mai scump cu 4,3 milioane de lei - Cum arată

Lucrările celui mai nou parc al Sibiului, Tilișca, situat în Câmpșor, au fost demarate în vara anului trecut, iar de atunci zona a început să prindă contur. Când va fi gata, sibienii se vor putea relaxa și face sport în zonă, copiii se vor putea distra în locul de joacă, iar când seara va veni, cu toții vom putea privi apusuri senzaționale din locurile de belvedere din care se vede aproape tot orașul. Mai avem însă de așteptat pentru toate acestea. Proiectul ar fi trebuit să fie finalizat în luna august a acestui an, dar, judecând după cum arată lucrările, va mai dura până la inaugurare. În plus, investiția e mai scumpă față de momentul în care au început lucrările. Consilierii locali vor vota, în ședința de joi, actualizarea indicatorilor tehnico-economici. 

Ani la rândul, zona în care astăzi se amenajează parcul Tilișca a fost un munte de moloz. Oamenii obișnuiau să arunce în mod ilegal aici deșeuri și materiale din construcții. Zona este însă una spectaculoasă și se află într-un proces amplu de transformare pentru a deveni o atracție și un punct de belvedere. Tudor Șt. Popa, președintele Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS), spunea în primăvara acestui an că inițiativa primăriei a fost una „curajoasă” și că „apusurile vor fi spectaculoase de aici”. 

VIDEO: Parcul Tilișca, mai scump cu 4,3 milioane de lei - Cum arată

CITEȘTE ȘI: Tilișca, cel mai nou parc al Sibiului – ”Apusurile se vor vedea magnific de aici”

VIDEO: Parcul Tilișca, mai scump cu 4,3 milioane de lei - Cum arată

Cum s-a transformat zona în ultimul an

Parcul Tilișca se află pe un teren în vecinătatea cartierelor Tilișca și Valea Aurie, zona fiind delimitată de străzile Preot Bacca și prelungirea Săcel. 

Organizarea de șantier a început în anul 2021, zona de pe care se va face accesul în parcul Tilișca fiind defrișată, iar terenul nivelat. Apoi, constructorul s-a ocupat de amenajarea terenului existent prin stabilizarea versantului și crearea unor scări care să asigure accesul spre parc dinspre strada Săcel. Aceste detalii pot fi observate în cele mai recente imagini. 

Întregul parc va avea un sistem de iluminat public, cu corpuri eco-eficiente LED. O parte dintre stâlpi vor fi dotați și cu camere video, prize de încărcare pentru dispozitivele mobile și Wi-Fi pentru internet gratuit. 

Spații verzi, teren de sport, zonă de fitness și mini-tiroliană 

Parcul va avea o suprafață de 6,5 hectare, iar accesul se va face direct din strada Preot Bacca, trecând pe lângă o fântână arteziană și un labirint din verdeață. Zonele de relaxare vor fi compuse din mobilier stradal cu bănci și insule de vegetație cu arbori, arbuști și flori, pe o suprafață de 56.000 de metri pătrați. De asemenea, se va amenaja un teren de sport multifuncțional, pe care se va putea juca baschet, tenis și minifotbal. Proiectul propune și amenajarea unui loc de joacă pentru copii cu vârste între 8 și 15 ani, o zonă de fitness în aer liber, o mini-tiroliană și un teren de minigolf, care va avea 11 piste. Pe partea de Est a parcului, se va afla punctul de belvedere, un pump-truck pentru bicicliști, dar și un spațiu îngrădit pentru animalele de companie. 

VIDEO: Parcul Tilișca, mai scump cu 4,3 milioane de lei - Cum arată

Deschiderea parcului Tilișca este așteptată cu nerăbdare de toți sibienii, pentru că va însemna o oază de verdeață în plus față de vechiul Parc Sub Arini. Dar, după cum arată lucrările acum, amenajarea nu pare că se poate finaliza până la finalul acestui an. În fapt, constructorul a avut termenul final, stabilit prin contract, în luna august. 

Parcul Tilișca, mai scump

În plus, lucrările la parcul Tilișca sunt mai scumpe. Consilierii locali vor vota, în ședința ordinară de joi, actualizarea indicatorilor tehnico-economici deoarece materialele au prețuri mai mari. Nu este pentru prima dată când se scumpesc costurile la acest parc.

CITEȘTE ȘI: Viitorul parc Tilișca ”înghite” încă 400.000 de euro din cauza unui versant care a luat-o la vale

„Pe parcursul executării lucrărilor în baza documentației tehnico-economice de la faza PT a apărut necesitatea actualizării indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții <<Crearea unui parc în zona cartierului Tilișca>>”, se arată în raportul de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre. Direcția Strategie, Programe și Prognoze – Biroul pentru Proiecte cu Finanțare Internațională arată în raport că, din cauza crizei generate de pandemie, indicele de cost total în construcții a crescut. De asemenea, creșterile ale prețului la carburanți, dar și creșterile semnificative la gaze naturale și la energia electrică, au provocat creșteri ale valorii manoperei la proiectele de infrastructură și la cele de furnizare bunuri. În același timp, prețurile materialelor de construcții au crescut și din cauza conflictului militar din Ucraina. 

Valoarea totală a investiției (cu TVA) a fost 19,1 milioane lei, iar acum urmează să crească la 23,4 milioane de lei. Așadar, lucrările de la parcul Tilișca vor fi mai scumpe cu aproximativ 4,3 milioane de lei față de ultima actualizare. 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică