accident pe dn14 la copșa mică - femeie încarcerată, scoasă din mașină de pompieri
foto: arhivă

Un accident rutier a avut loc, luni dimineața, pe DN14 în Copșa Mică. O femeie a rămas încarcerată între fiarele contorsionate ale mașinii în care se afla. Ea a fost scoasă de pompierii militari și transportată la spital. 

Un echipaj de poliție, un echipaj SMURD, o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare au intervenit de urgență, pe DN14, în localitatea Copșa Mică, ca urmare a producerii unui accident rutier.

„Din primele cercetări efectuate rezultă că între două autoturisme, conduse din sensuri opuse, s-a produs o coliziune, cel mai probabil pe fondul unei depășiri neregulamentare. Mașinile erau conduse de către doi localnici, bărbați, în vârstă de 21 și respectiv, 47 de ani”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma coliziunii, mașina condusă de bărbatul în vârstă de 47 de ani s-a răsturnat, iar o pasageră în vârstă de 43 de ani a fost rănită.

„Echipajul de descarcerare si echipajul medical au acționat pentru extragerea dintr-un autoturism și acordarea asistenței medicale unei victime. Femeia, în vârstă de aproximativ 43 de ani, va fi transportată la CPU Mediaș, acuzând dureri lombare și prezentând escoriații”, transmite Cristina Criveanu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

La ora redactării acestei știri, traficul rutier pe sensul de mers Mediaș – Sibiu este blocat, circulându-se în regim alternativ, pe sensul Sibiu – Mediaș.

Polițiștii le recomandă șoferilor să circule cu prudență în zona producerii accidentului rutier și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Ultima oră

Comentariul meu