Cea mai prestigioasă publicaţie din lume dedicată nataţiei, revista Swimming World l-a desemnat pe David Popovici drept cel mai bun înotător al anului 2022.
Este prima oară în istorie când un înotător român primește această nominalizare, a anunțat Clubul Sportiv Dinamo într-o postare pe reţelele sociale, potrivit Mediafax.
David Popovici intră astfel într-o galerie selectă de nume mari. Ultimul câștigător la masculin (2021 și 2019) a fost americanul Caeleb Dressel, precizează clubul.
An senzaţional pentru tânărul de 18 ani
David Popovici a avut un 2022 fantastic, cu 13 medalii cucerite la cele patru mari competiţii la care a participat. Dintre acestea, 11 au fost de aur.
Elevul antrenorului Adrian Rădulescu a uimit lumea nataţiei cu ”dubla de aur” realizată în probele de 100 şi 200 m liber la Mondialul de seniori, Europeanul de juniori, Europeanul de seniori şi Mondialul de juniori. El este şi deţinătorul recordului mondial la 100 metri liber. Toate performanţele au fost realizate într-un interval de două luni şi jumătate.