VIDEO: Europarlamentarul Nicu Ștefănuță, optimist în ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (USR – Renew Europe) se declarară „mai optimist” decât era în urmă cu trei săptămâni privind aderarea României la Spațiul Schengen. Aceasta a spus, într-o conferință de presă la Sibiu, că totuși „nu bagă mâna în foc” că în cele din urmă Olanda va susține această aderare a țării noastre, notează Agerpres.

„Sunt încurajat de ultimul raport al Comisiei prezentat de comisara Ylva Johansson. De ce? Pentru că dacă Olanda îşi va schimba părerea, respectiv prim-ministrul Olandei, respectiv liderul coaliţiei guvernamentale din Olanda, fac aceste precizări pentru că sunt importante, schimbarea va avea loc în urma unui element nou. Deci nu poţi să zici în octombrie că suntem împotrivă şi în noiembrie să zici că suntem pentru, fără să se fi întâmplat ceva la mijloc. Şi este foarte bine că a venit raportul, acesta era documentul de la mijloc de care era nevoie. Plus înţeleg că mai are loc o vizită în România şi Bulgaria, a Comisiei Europene, alături de experţi din Olanda, ceea ce pentru mine este din aceeaşi categorie politică, de argumente în plus pentru Olanda pentru a-şi putea arăta la final o susţinere. Nu pot să bag mâna în foc că aşa se va întâmpla. Sunt însă astăzi mai optimist decât eram acum trei săptămâni”, a precizat eurodeputatul Nicu Ştefănuţă, vineri, într-o conferință de presă.

Comisia Europeană cere Consiliului să ia deciziile necesare, fără nicio întârziere, pentru a permite aderarea deplină a României, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen. Într-o comunicare adoptată miercuri, Comisia salută reușitele celor trei state membre ale UE în aplicarea regulilor Schengen.

„Bulgaria, România şi Croaţia sunt pregătite să adere (la spaţiul Schengen – n.r.). Iar UE este pregătită să le primească”, a declarat miercuri comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, într-o conferință de presă la Bruxelles.

Sursa: Agerpres

Ultima oră

Comentariul meu

Publică