Astra Film Chișinău a fost o adevărată sărbătoare a filmului documentar, care a durat trei zile, ca în povești, aducând publicului din capitala Moldovei ceva din farmecul prestigiosului festival care are loc neîntrerupt la Sibiu, din 1993. Spectatorii au avut ocazia să întâlnească regizori români, cu care au putut sta de vorbă, și să vadă câteva dintre cele mai bune filme de non-ficțiune din selecția Astra Film Festival. Un farmec aparte au avut filmele dedicate tinerilor, care au fost urmate de ateliere de film literacy, și concertul „Floare de Maidan” (Centrul Cultural Subcarpați). Evenimentul Astra Film Chișinău a fost organizat de Astra Film și CNM Astra și finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, din cadrul Guvernului României, și de Institutul Cultural Român, prin reprezentanța sa la Chișinău.
Filmele proiectate la Astra Film Chișinău, multe dintre ele cu premii importante la festivalul de la Sibiu, au fost grupate în două tematici cu profunde semnificații („Drumuri care ne apropie” și „Destine & comunități”). Au venit să vadă filme documentare sute și sute de spectatori, iar la filmul din deschidere, „Transalpina – Drumul regilor”, proiectat în prezența regizorului Dumitru Budrala, Sala Mare a Muzeului Național de Artă al Moldovei a fost arhiplină.
„Am fost foarte încântat de felul în care ne-au primit oamenii din Chișinău și de interesul manifestat de publicul de aici, care a venit în număr atât de mare să vadă film de non-ficțiune. Am stat de vorbă cu mulți oameni fascinanți și mi-a fost întărită convingerea că filmul documentar este un limbaj cultural, care merge direct la sufletul și în mintea privitorului. Un drum care apropie destine și comunități”, a declarat Dumitru Budrala, Director-Fondator Astra Film Festival.
„Succesul de anul acesta al ediției de la Chișinău ne-a convins să depunem toate eforturile pentru a continua și în anii viitori colaborarea cu Astra Film în Republica Moldova”, a declarat Adrian Dupu, secretarul de stat al DRRM.
Printre spectatorii de toate vârstele s-au aflat înalți oficiali precum Adrian Dupu (Secretar de Stat, DRRM), Sergiu Prodan (Ministrul Culturii), Anatolie Topală (Ministerul Educației și Cercetării), Cristian-Leon Țurcanu (Ambasadorul României în Republica Moldova) și Graham Paul (Ambasadorul Franței în Republica Moldova), numeroși oameni de cultură din Republica Moldova, precum Virgil Mărgineanu (Președintele Uniunii Cineaștilor din Moldova), Valentina Iusuphodjaev (Director al Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova), Tudor Zbârnea (Director al Muzeului Național de Artă al Moldovei), regizorul și scenaristul Dumitru Olărescu și mulți alții.
Entuziasmul publicului prezent la proiecțiile din cadrul Astra Film Chișinău a dovedit din nou cât de importante sunt legăturile culturale, care reprezintă adevărate „drumuri care apropie destine și comunități”.
„Tinerii din Chișinău, sensibilitate și maturitate a percepției artistice”
De o participare deosebită s-au bucurat și proiecțiile de film dedicate tinerilor, aduse direct din selecția ediției din acest an a „festivalului în festival” Astra Film Junior, cel mai îndrăgit și mai complet program de educație prin film documentar din România. La fiecare proiecție de la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu au venit zeci de adolescenți, unii dintre ei cu părinții sau cu profesorii, alții pe cont propriu. Cei mai mulți au rămas, după proiecții, la atelierele de film literacy susținute de regizoarea Lidia Ilie.
„M-am bucurat să văd la tinerii din Chișinău sensibilitate și maturitate a percepției artistice asupra filmelor proiectate. Am întâlnit tineri talentați și curioși, cu care am avut discuții rodnice in cadrul atelierelor. Nădăjduiesc că a fost de folos și pentru ei această întâlnire și că, poate, i-a inspirat pe unii în vederea urmării unei cariere în cinematografie”, a declarat regizoarea Lidia Ilie.
„M-ați ajutat să descopăr o altă latură a artei, cinematografia. Am aflat multe lucruri noi pe care nu le știam și faptul că cinematografia nu înseamnă numai a crea, ci și a privi din punctul de vedere al regizorului și al spectacolului”, a spus Maria, o elevă venită la una dintre proiecții.