O locuință a fost cuprinsă de flăcări, marți seara, în municipiul Sibiu. Pompierii au intervenit pentru a stinge incendiul.
Pompierii militari sibieni au intervenit de urgență în această seară în municipiul Sibiu pe strada Simion Mehedinți cu două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu.
„Forțele sosite la locul intervenției au acționat pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la o cameră situată pe etajul al doilea dintr-un imobil de tip P+2E. În urma incendiului au ars elemente de mobiler din camera respectivă, fiind afectată o suprafață de aproximativ 30 mp. De asemenea, o parte a imobilului a fost afectată de fum”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Pompierii au limitat incendiul, astfel că acesta nu s-a extins la acoperiș și a fost salvat tot restul imobilului. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost o lumânare lăsată nesupravegheată.