Un accident în lanț în care sunt implicate 11 mașini a avut loc marți dimineața pe Autostrada Transilvania. Șase persoane sunt rănite ușor, potrivit primelor informații.
ISU Cluj a fost alertat marți dimineața pentru a interveni la un accident rutier pe A3, pe sensul de mers Turda-Gilău, în dreptul localității Săndulești, relatează Mediafax.
La fața locului intervine cu mai multe autospeciale Detașamentul de pompieri din Turda.
Din primele informații, în carambol sunt implicate 8 autoturisme, două autotrenuri și o camionetă.
6 persoane prezintă mici escoriații și contuzii.Intervenția pompierilor este în desfășurare.