Părintele Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni, nu mai poate sluji pe durata cercetărilor, a declarat, luni, 14 noiembrie, preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor.
Preotul nu mai poate spovedi credincioșii, dar poateparticipa la Sfânta Liturghie, însă nu ca preot slujitor, relatează ziare.com
„Confirm faptul că Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni a fost oprit de la slujirea celor sfinte pe durata cercetărilor. În luarea unei decizii finale se va lua în calcul și rezultatul plângerii depuse la Poliție de persoana implicată în incident. O astfel de situație produce, desigur, multă durere și întristare; ea devine prilej de sminteală și de judecată. Perioada de post care începe mâine este, pentru toți credincioșii ortodocși, și un timp al pocăinței, al cercetării conștiinței, al mărturisirii păcatelor proprii. Nădăjduim să fie timp cu folos, care să aducă mângâiere celor răniți și pace inimilor tulburate”, a declarat preotul Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor.
VIDEO – Unul dintre cei mai influenți preoți din Româna filmat în timp ce a lovit puternic o femeie
Pe data de 9 noiembrie, preotul Calistrat Chifan s-a certat cu mai multe femei și a lovit pe una dintre ele. Evenimentul a avut loc în curtea mănăstirii Vlădiceni, din județul Iași.
Pe filmarea realizată de credincioșii aflați la fața locului se observă cum preotul se apropie de una dintre femeile aflate în curtea mănăstirii și o lovește cu brațul drept, iar mai multe persoane aflate în zonă îl apostrofează pe părintele Calistrat.
Preotul Calistrat Chifan a declarat într-o emisiune la o televiziune locală faptul că cele două femei ar face scandal de fiecare dată când ajung în curtea mănăstirii.
„Mai multă lume a avut tangenţe cu ele. Sunt uşor deviante, sunt două suflete. Dar până la ce limită poţi răbda. Când faci chestii obraznice, doreşti să spurci imaginea mănăstirii. Vii tu o măciucă nemăritată să faci teatru în faţă la câteva sute de oameni. Eu le-am interzis, în paraclis cât stau eu aici şi spovedesc, voi nu mai aveţi ce căuta aici. Eu le-am provocat la discuţii, să vorbim corect. La un moment dat, au început să agaţe femeile din biserică. Dar ce fel de femei? Femei care au o mai mare apropiere de preoţi. Noi acolo unde spovedim, totul e transparent. Şi le-am spus, aici nu mai intraţi şi atunci s-au luat de Haralambie. Apoi de Petrachim. Şi părintele le-a spus să nu mai filmeze, să nu mai fotografieze”, a declarat preotul Calistrat, într-o emisiune la BZI.