Primele transfuzii cu sânge creat în laborator - Cum ar putea fi folosit

Cercetătorii din Marea Britanie au realizat primele transfuzii cu sânge creat în laborator. Deocamdată, cantitatea administrată voluntarilor este minusculă, însă doza va crește pe măsură ce testele clinice vor continua, notează Digi24. 

Experimentul, considerat unul revoluționar de oamenii de știință, speră că sângele creat în laborator va putea fi administrat, în viitor, persoanelor cu grupe de sânge foarte rare sau care suferă de afecțiuni precum anemia celulelor în seceră, unde țesutul sanguin normal poate fi respins de corp.

Cum a fost creat sângele în laborator

Pentru a fabrica sângele care să se potrivească perfect cu persoana care îl primeşte, cercetătorii britanici au folosit inițial o pungă de sânge normală, de 470 de mililitri. Sângele este pus într-o centrifugă magnetică, care permite separarea celulelor stem de celelalte. Celulele stem sunt celule nediferenţiate, care pot forma, ulterior, orice tip de ţesut. Prin manipularea lor, cercetătorii au reuşit să le transforme în globulele roşii, găsite în sânge. Acestea sunt lăsate apoi în soluţii nutritive, pentru a se înmulţi. Este nevoie de trei săptămâni pentru ca de la jumătate de milion de globule să se ajungă la 15 de miliarde – cantitatea necesară pentru o transfuzie, notează Digi24.

Cui i-ar putea fi administrat

Ashley Toye, unul dintre cercetătorii care au dezvoltat proiectul, spune că, în primă fază, de sângele creat în laborator ar putea beneficia pacienţii care nu au grupele sanguine normale A, B, AB sau 0. „Unele grupe sunt atât de rare încât doar 10 oameni din ţară pot fi donatori”, spune cercetătorul. Grupa denumită „Bombay”, de exemplu, după ce a fost descoperită în India, apare la o persoană din zece mii, în sudul Asiei şi la o persoană dintr-un milion, în Europa.

Sângele fabricat în laborator ar putea fi folosit şi în cazul pacienţilor care necesită transfuzii frecvente, în combinaţie cu sângele primit de la donatori. Avantajul globulelor roşii realizate în laborator este că supravieţuiesc în jur de 120 de zile și pot spori eficacitatea unei transfuzii în care este folosit sânge mai vechi.

Un alt grup de persoane care ar putea beneficia de sângele creat în laborator sunt pacienţii cu anemie a celulelor în seceră. Aceştia au nevoie de transfuzii regulate, pentru deblocarea vaselor de sânge. Însă chiar dacă tipul de sânge primit este din grupa lor, dacă alte substanţe, precum anumiţi antigeni, nu se potrivesc, corpul lor va respinge transfuzia.

Sursa: Digi24

Ultima oră

Comentariul meu

Publică