VIDEO: Târgul de Crăciun de la Sibiu începe vineri - Sute de căsuțe, roată panoramică, patinoar și Atelierul lui Moș Crăciun, printre atracții
Sursa: Facebook/Târgul de Crăciun din Sibiu

Târgul de Crăciun de la Sibiu își deschide porțile pentru vizitatori vineri. Ediția cu numărul cincisprezece aduce în Piața Mare peste o sută de expozanți, vestita roată panoramică, patinoarul și Atelierul lui Moș Crăciun. Pe lângă acestea, organizatorii vin și cu surprize. Pasionații de fotografie vor avea parte de o serie de locuri „instagramabile”. Iluminatul festiv va fi și el unul de poveste, iar proiecțiile de pe clădiri sunt noi, create special pentru ediția din acest an. 

VIDEO: Târgul de Crăciun de la Sibiu începe vineri - Sute de căsuțe, roată panoramică, patinoar și Atelierul lui Moș Crăciun, printre atracții

https://vimeo.com/event/2595801/1fb29f53ea

Ediția din acest an a Târgului de Crăciun de la Sibiu se desfășoară în perioada 11 noiembrie – 2 ianuarie. Târgul va putea fi vizitat începând de vineri dimineață, însă inaugurarea acestuia va avea loc de la ora 19:00. Deschiderea va fi marcată printr-un moment artistic. 

VIDEO: Târgul de Crăciun de la Sibiu începe vineri - Sute de căsuțe, roată panoramică, patinoar și Atelierul lui Moș Crăciun, printre atracții VIDEO: Târgul de Crăciun de la Sibiu începe vineri - Sute de căsuțe, roată panoramică, patinoar și Atelierul lui Moș Crăciun, printre atracții

„Târgul se deschide încă de dimineață, însă inaugurarea oficială va avea loc la ora 19:00, printr-un moment festiv. Niște îngerașii vor face o urare de început de târg, la scena de lângă brad, și se va aprinde iluminatul. Nu vom avea un concert fiindcă, cu timpul, ne-am dorit ca oamenii care îl vizitează să nu se simtă ca niște spectatori, ci să aibă parte de o experiență aici”, a spus Andrei Drăgan, organizatorul Târgului de Crăciun din Sibiu, în cadrul unei conferințe de presă organizată joi în Piața Mare. 

VIDEO: Târgul de Crăciun de la Sibiu începe vineri - Sute de căsuțe, roată panoramică, patinoar și Atelierul lui Moș Crăciun, printre atracții

Ce atracții găsim în târg

Ediția din acest an aduce, pe lângă cunoscutele atracții, cum sunt roata panoramică și patinoarul, care vor fi deschise, cel mai probabil, din prima zi, și alte noutăți. „Ne concentrăm, așa cum am făcut-o și în trecut, pe aspecte legate de experiența pe care o pot avea vizitatorii. Deși nu o sa vedeți o scenă de mari dimensiuni în Piața Mare, veți vedea diverse locuri care să marcheze experiențe. Avem locuri fotografiabile, oferite de partenerii noștri. Vom avea o pasarelă de unde se va vedea târgul de sus, un tunel la una dintre intrări, un punct făcut de Lidl și altul de Ferrero, unde vor fi surprize interesante și dulci. Atelierul lui Moș Crăciun va fi și el prezent. Am dat drumul rezervărilor din 26 octombrie, pentru grupele de copii organizate de școli și grădinițe, iar în primele 24 de ore, 80% dintre cele 300 de programări posibile au fost ocupate. Avem și un nou atelier. După cum știți, în Sibiu s-a deschis de curând Muzeul Tipografiei și împreună cu ei vom avea un atelier unde copiii vor putea face felicitări, făcute și tipărite de ei, pe care le vor putea lua acasă. Patinoarul, chiar dacă acum este soare, peste noapte temperaturile sunt mai scăzute, așadar credem că va fi deschis odată cu inaugurarea târgului. Proiecțiile de pe clădiri vor fi prezenta, grafica este nouă”, a spus Drăgan, organizatorul târgului. 

VIDEO: Târgul de Crăciun de la Sibiu începe vineri - Sute de căsuțe, roată panoramică, patinoar și Atelierul lui Moș Crăciun, printre atracții

Sute de căsuțe, cel mai mare număr de expozanți de până acum 

Anul acesta, 120 de expozanți își vor vinde produsele în cadrul târgului, fiind cel mai mare număr de până acum. Aceștia au venit din 20 de județe pentru a-și expune marfa la Sibiu. Nu lipsesc nici expozanții locali. 

VIDEO: Târgul de Crăciun de la Sibiu începe vineri - Sute de căsuțe, roată panoramică, patinoar și Atelierul lui Moș Crăciun, printre atracții

„Este ediția cu cele mai multe căsuțe, am atins numărul de 120 de expozanți. 30% dintre aceștia sunt noi. Am avut peste 120 de înscrieri, astfel că am putut face o selecție, am adus noutăți pe latura de handmade. Avram expozanți din peste 20 de județe, asta încercăm mereu să facem, un echilibru cu expozanții locali. Târgul este reprezentantiv pentru România, nu este un târg doar de interes local, este vizitat de turiști români, dar și străini. Treizeci și cinci de expozanți sunt din județul Sibiu, mulți dintre ei de la prima ediție. Ne gândeam să marcăm acele standuri care au prins toate cele 15 ediții, să aibă un desen ori o insignă pe căsuță, să le arătăm astfel recunoștința”, a spus Andrei Drăgan. 

VIDEO: Târgul de Crăciun de la Sibiu începe vineri - Sute de căsuțe, roată panoramică, patinoar și Atelierul lui Moș Crăciun, printre atracții

În târg vor fi prezenți și expozanți din Mărginimea Sibiului. „Știm că lucrurile de acolo sunt apreciate și în afara Sibiului”, a mai spus Drăgan. 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică