Fiscalizarea bacșișurilor primită diferit de patronii restaurantelor din Sibiu - „Când vin controale stăm și noi liniștiți”

Legea referitoare la fiscalizarea bacşişurilor a fost discutată marţi în cadrul Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci din cadrul Camerei Deputaţilor. Proiectul de lege prevede ca de la 1 ianuarie 2023 bacșișul să apară atât pe nota de plată, cât și pe bonul fiscal.  Proprietarii de restaurante din Sibiu au păreri împărțite în privința lui, însă cei mai mulți consideră că aplicarea ei ar accentua criza de personal deja existentă.

Toată lumea știe că ospătarii se bazează foarte mult pe banii câștigați din bacșișurile primite. Salariul lor este de obicei foarte mic, de cele mai multe ori la nivelul minim pe economie sau puțin peste. Proprietarul restaurantului „Casa Frieda”, Iulian Ban, consideră că, în funcție de modul de implementare, proiectul de lege poate fi de ajutor sau să facă pagubă. „Momentan n-am o opinie cristalizată. Să vedem cum se va implementa, pentru că au mai fost câteva tentative de genul ăsta. Poate să ne ajute sau să ne încurce. Mai exact, va ajuta personalul pentru că ar avea o transparență a veniturilor, dar dacă procesul este foarte anevoios automat există un disconfort din punct de vedere organizațional. Trebuie gândit foarte bine modul de implementare. Cât timp totul este mai la suprafață, este mai bine”, spune Ban.

Citește și Restaurante din centrul Sibiului scoase la vânzare  „Marja de profit nu mai există”

Fiscalizarea bacșișurilor primită diferit de patronii restaurantelor din Sibiu - „Când vin controale stăm și noi liniștiți”

Alți proprietari de restaurante din Sibiu împărtășesc aceeași părere. „Depinde de modul în care se face. Mi se pare o idee bună dacă impozitul ar fi unul de bun simț, deoarece atunci poate fi și pentru ospătari un avantaj foarte bun și pentru restaurante pentru că pot încasa bacșișul pe nota de plată”, spune proprietarul restaurantului Pardon Cafe, Marius Rafa.

Administratorul restaurantului Leon Gourmet Bakery, Vera Streche, vede acest proiect de lege ca fiind avantajos pentru proprietari. „Consider că este un avantaj pentru noi ca antreprenori, doar pentru simplul fapt că atunci când vin controale stăm liniștiți că nu mai e problema cu separarea bacșișului. Eu am avut probleme când băieții au uitat să își separe bacșișul, și bineînțeles că situația a generat amenzi. Sunt convinsă că lor nu le-ar conveni să se impoziteze. Cred că ar fi o oportunitate ca lucrurile să funcționeze cât mai legal posibil”, declară Streche.

Fiscalizarea bacșișurilor primită diferit de patronii restaurantelor din Sibiu - „Când vin controale stăm și noi liniștiți”

Criza de personal din restaurantele din Sibiu se poate accentua

Mai mulți proprietari de restaurante din Sibiu sunt de părere că fiscalizarea bacșișului i-ar determina pe mulți angajați să își schimbe locul de muncă, accentuând astfel criza de personal deja existentă în Sibiu. Proprietarul restaurantului „Leon” crede că personalul va fi afectat de această schimbare, mai ales că în ultima perioadă atât sibienii, cât și turiștii, nu mai lasă bacșișuri la fel de mari ca în urmă cu câțiva ani.

„Oamenii sunt din ce în ce mai rezervați în ceea ce privește cheltuielile de zi cu zi. Am observat că nici turiștii nu mai lasă bacșișul pe care îl lăsau. Faptul că se lasă 10% bacșiș la nota de plată este un mit, rar se întâmplă. Tocmai din acest motiv ne confruntăm cu situația din zilele astea, mai exact în Sibiu este criză de personal în domeniul HORECA, toată lumea se plânge. Eu consider că am noroc pentru că am angajați de cinci, șase ani și nu au plecat. I-am stimulat în așa fel încât să nu plece”, spune acesta.

Fiscalizarea bacșișurilor primită diferit de patronii restaurantelor din Sibiu - „Când vin controale stăm și noi liniștiți”

„De când e lumea și pământul, ospătarii câștigă din bacșișuri pentru că ospătarii au cele mai mici salarii, de obicei minimul pe economie. Dacă angajații vor câștiga mai puțini bani din bacșișuri vor fi nemulțumiți, va trebui să creștem salariile și mai multe business-uri mici se vor închide. Pe lângă faptul că nu sunt oameni, pentru că cei mai mulți fug de domeniul HORECA fiindcă suntem ”primii loviți” la orice se întâmplă în economie, acum dacă bacșișul va fiscalizat vor fugi și mai mulți. Ideea nu e bună deloc, la fel ca și cea care prevede trecerea cantităților de ingrediente în meniuri”, declară proprietarul bistroului Mooz.

Proiectul de lege prevede ca nerespectarea prevederilor legate de bacșiș să fie considerată contravenție, care va fi sancționată cu amendă între 2.000 și 4.000 lei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică