În ultimele 24 de ore, polițiștii sibieni au emis trei ordine de protecție provizorii ca urmare a intervențiilor realizate în cazuri de violență domestică. Oamenii legii îndeamnă sibienii și sibiencele să sesizeze prin apel la 112 astfel de cazuri și să ceară sprijin și ajutor.
Violenţa domestică reprezintă un tipar de comportamente folosit pentru a obţine sau a menţine puterea şi controlul asupra unui partener apropiat, intim. Se poate manifesta prin acțiuni fizice, sexuale, emoționale, economice sau psihologice sau amenințări de acțiuni care influențează o altă persoană. Acestea includ orice comportamente care sperie, intimidează, terorizează, manipulează, rănesc, umilesc pe cineva.
Violența domestică afectează persoanele din toate mediile socio-economice și din toate nivelurile de educație, indiferent de rasă, etnie, vârstă, orientare sexuală, religie sau sex.
Dacă te afli în oricare dintre situațiile abuzive descrise mai sus, trebuie să știi că:
– Nu ești tu de vină pentru că ai fost bătut/ă sau maltratat/ă;
– Nu ești tu de vină pentru comportamentul abuziv al partenerului/partenerei tău/tale, al fratelui sau sorei tale, al părinților sau copiilor tăi;
– Meriți să fii tratat/ă cu respect;
– Meriți să trăiești în siguranță și să ai o viață fericită;
– Nu ești singur/ă! Există oameni care doresc să te ajute!
Dacă te afli în oricare dintre situațiile abuzive descrise mai sus, poți să:
- Îţi faci un plan de siguranţă care să conţină persoanele cu care poţi discuta despre abuz, care îţi pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care te pot consilia şi sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces şi cărora le poţi da spre păstrare documentele tale importante, bani etc. numerele de telefon la care poţi apela la nevoie, lista cu obiectele de care ai nevoie în cazul în care trebuie să pleci;
- Să te prezinţi la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare şi obţinerea certificatului medico-legal;
- Să te prezinţi imediat la Poliţie pentru a depune plângere;
- Să te adresezi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor;
- Să nu îţi retragi plângerea;
- Să soliciţi instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie care te va apăra de agresor.
Mai multe informații despre violența domestică găsiți aici:
https://sb.politiaromana.ro/ro/prevenirea-criminalitatii/programe-prioritare/violenta-domestica