Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS) continuă dezbaterile cu privire la viitorul bulevardului Victoriei, în contextul în care în urmă cu o lună a prezentat, în cadrul Primăriei Municipiului Sibiu, un proiect de transformare a bulevardului într-unul prioritar pentru deplasările nemotorizate, oferind o alocarea echitabilă a spațiilor către toate categoriile de utilizatori.
Marți, de Ziua Mondială a Urbanismului, coordonatorii proiectului prezintă analizele și propunerile la Centrului de Cultură Arhitecturală din cadrul sucursalei Sibiu a Uniunii Arhitecților din România, aflat în Pța. Mică nr. 24 (intrare dinspre Scările Aurarilor).
“Viitoarea promenadă ce leagă centrul orașului Sibiu de parcul Sub Arini (cel mai mare parc al orașului) ar trebui să ofere confort și siguranță pietonilor în deplasarea pe bulevardul Victoriei și să răspundă nevoii de recreere a sibienilor, deschizând totodată posibilitatea de a avea în viitorul apropiat un culoar verde, prietenos deplasărilor nemotorizate, care să străbată întreg orașul, de la Gara CFR până în Muzeul Astra. AIOS a militat încă din 2018 pentru regândirea acestui bulevard și ne bucurăm că Primăria Sibiu a înțeles avantajele reamenajării bulevardului, incluzând transformarea lui în Planul de Mobilitate Urbană” spune Tudor St. Popa, președintele Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu.
AIOS a organizat în acest sens o Școală de Vară de Arhitectură și Urbanism, cofinanțată de către Primăria Municipiului Sibiu și Uniunea Arhitecților din România, prin care studenți și specialiști în domeniu au analizat bulevardul și au înaintat Primăriei câteva propuneri de îmbunătățire a mobilității pe Bdul. Victoriei.
AIOS cere eliberarea trotuarului din fața Palatului Justiției
În urma analizelor echipei de proiect participante la Școala de Arhitectură și Urbanism de la Sibiu, una dintre cele mai problematice zone este cea aflată între străzile Justiției și av. Ilie Măcelaru, în fața Palatului de Justiție, unde mai mult de 78% din lățimea bulevardului este dedicată mașinilor. 13 metri din lățimea de 16,6 m. utili ai bulevardului sunt în prezent ocupați de parcări și benzile de circulație auto, pietonii deplasându-se aici pe cele două trotuare înguste de maxim 1,5 m. În același timp pista de biciclete, cu o lățime de doar 60 de cm, este înghesuită între traficul auto și mașinile parcate lateral, paralel cu bordura.
Tocmai de asta, la începutul lunii octombrie, AIOS a transmis Primăriei Sibiu o cerere oficială de eliberare a trotuarului din fața Palatului Justiției, solicitând să se depună toate diligențele pentru a elibera spațiul public cât mai repede posibil, redându-se astfel trotuarul cetățenilor, pentru o deplasare pietonală în siguranță pe Bdul. Victoriei.
“Nu există justificare pentru care trotuarul să fie în continuare blocat și ocupat de un gard metalic inestetic și nesigur, precum nu există nici motive pentru care spațiul de trecere pietonal să fie în continuare redus la minimul posibil. Acest trotuar nu doar că este un pericol dar este nepracticabil de părinți cu bebeluși în cărucioare sau persoane cu dizabilități locomotorii aflate în scaun rulant. Nu înțelegem de ce acest trotuar este în continuare blocat, la 10 ani de la stoparea lucrărilor la Palatul de Justiție și fără ca nimeni să impună administratorului clădirii plata închirierii domeniului public.
Pentru a oferi siguranță în zona clădirii, viitorul gard montat înspre clădire poate fi prevăzut cu elemente de protecție în partea superioară, pentru a proteja pietonii de eventulele desprinderi de tencuială de pe clădire. AIOS se oferă să participe la găsirea unor soluții estetice de a realiza noul gard dinspre Bdul. Victoriei” subliniază reprezentanții Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu în cererea ce poate fi consultată pe site-ul AIOS – www.aios.ro/trotuarvictoriei
Într-un răspuns transmis săptămâna trecută de către Primăria Municipiului Sibiu, administrația locală anunță că a luat legătura cu Tribunalul Sibiu și Ministerul Justiției în calitate de administrator de drept al clădirii, menționând faptul că mutarea gardului va fi posibilă doar în urma realizării unei expertize tehnice care să determine riscul de desprindere a tencuielii sau a altor materiale componente a anvelopării clădirii.
Studenții arhitecți se implică
Studenții de la Colegiul de Arhitectură de la Sibiu, din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” analizează, în acest semestru universitar, evoluția istorică a zonei. Aceștia urmăresc trama stradală, parcelarul și fondul construit de pe bulevardul Victoriei, dorind să realizeze un studiu de fundamentare care să ajute la înțelegerea mai bună a bulevardului astfel încât transformarea propusă de către AIOS să fie susținută documentar. În baza acestor analize, se dorește identificarea valorilor culturale, pe baza cărora să se întocmească reglementări pentru protejarea acestor valori. Studenții sunt coordonați de către arh. Liliana Cazacu, din cadrul Departamentului de Istorie și Teorie a Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului al Facultății de Arhitectură.
Masă rotundă organizată de către Uniunea Arhitecților din România
Marți, 8 noiembrie 2022, începând cu ora 11:00, la Centrului de Cultură Arhitecturală din cadrul sucursalei Sibiu a Uniunii Arhitecților din România se va organiza o masă rotundă la care cei interesați sunt invitați să participe pentru a discuta despre viitorul Bdului. Victoriei. Întâlnirea face parte din cadrul evenimentelor culturale ale U.A.R. sucursala Sibiu, aici fiind expuse planșele rezultate în urma Școlii de Vară de Arhitectură și Urbanism de la Sibiu ce au ca temă tocmai reactivarea Bdului. Victoriei prin transformarea lui și alocarea echitabilă a spațiilor către toate categoriile de utilizatori.
În urma Școlii de Vară de Arhitectură și Urbanism, echipa de proiect a identificat câteva puncte centrale de care administrația trebuie să țină seamă: accesibilitate pentru toți, lărgirea trotuarelor, îmbunătățirea siguranței în intersecții și fluidizarea traficului auto. Propunerile pot fi consultate pe site-ul AIOS – www.aios.ro/victoriei
Școala de Vară de Arhitectură și Urbanism de la Sibiu a fost co-finanțată de către Primăria Municipiului Sibiu și Uniunea Arhitecților din România, având ca parteneri Hotelul Parc și Habermann Markt.
Inca o data, asteptam parerea „faimoasei” asociatii AIOS referitoare la cum arata Calea Dumbravii dupa „renovare”, cum arata malul Cibinului dupa „defrisare”, cum arata zecile de parcele de zone verzi transformate in betoane si „parcari cu dale inerbate” si multe altele. Proiectul lor fantezist cu promenada pe Victoriei ramane doar atat (o fantezie).