Militar francez găsit mort într-un hotel din Capitală - Avea o foarfecă înfiptă în gât

Un militar din cadrul forțelor armate franceze a fost găsit mort, duminică, într-o cameră a Hotelului Pullman din Capitală. Bărbatul în vârstă de 41 de ani avea o foarfecă înfiptă în gât.

Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a preluat ancheta în cazul militarului francez găsit mort într-o camera a hotelului Pullman din Capitală, relatează Agerpres citând surse judiciare. Cercetarea la faţa locului este efectuată de Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei, sub supravegherea unui procuror militar, relatează G4Media.

Polițiștii nu ar fi indentificat urme de forțare a ușii de acces din camera de hotel iar în interior nu ar fi observat urme de răvășire.

Militarul, împreună cu alți camarazi, s-ar fi cazat la hotel la data de 3 noiembrie, camerele fiind rezervate până pe data de 3 ianuarie 2023.

Numărul total al trupelor NATO desfășurate în cadrul grupului de luptă pentru apărare colectivă de la baza Cincu din România era, potrivit ultimelor raportări, de aproximativ 1.148 de soldați din Franța, Belgia, Polonia și SUA, potrivit datelor Alianței Nord-Atlantice.

Grupul de luptă de la Cincu numără următoarele forțe de trupe contribuitoare:

  • Franța – 550 – 1 x batalion de infanterie;
  • Belgia – 248 – Subgrupul tactic de arme combinate;
  • Polonia – 230 – 1 x companie mecanizată cu facilitatori;
  • Statele Unite ale Americii – 120 – trupe de cavalerie.

Numărul total aproximativ de trupe: 1148

Ultima oră