Weekend atractiv la Sibiu - Târg de nunți la Avrig, petreceri de top și activități în aer liber

Weekendul acesta se anunță a fi unul foarte atractiv atât pentru sibieni, cât și pentru turiști. Târgul de nunți de la Palatul Brukenthal din Avrig, atelierele pentru copii, concertele și petrecerile de top, parada moto și drumețiile în aer liber sunt doar o parte dintre activitățile la care sibienii pot participa în acest sfârșit de săptămână.

Cei care se pregătesc pentru unul dintre cele mai frumoase evenimente din viață – petrecerea de nuntă -, sunt invitați în zilele de 5-6 noiembrie 2022 la ediția de toamnă a Târgului de Nunți de la Palatul Brukenthal din Avrig, unde specialiștii în domeniu îi așteaptă pe sibieni cu cele mai bune oferte la rochii de mireasă, verighete, decorațiuni, sonorizare și multe alte servicii pentru nunta de vis. Informații suplimentare și rezervări la 0726-234417.

 

Vremea în acest weekend se anunță plăcută, cu temperaturi ridicate pentru această perioadă (18-19 grade), prin urmare activitățile în aer liber pot reprezenta un mod de relaxare atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Pentru cei care preferă totuși să vadă un film cu prietenii sau familia, CineGold a pregătit o serie atractivă de producții de toate genurile. În premieră și avanpremieră se vor difuza filmele „Femeia Rege”, „Mărturisește, Fletch!”, „Moștenire cu scandal”, „Cel mai tare șef”, „Lumina Infernului”, „Adam Întunecatul”, „Capra cu trei iezi” și „Metronom”.

Weekend atractiv la Sibiu - Târg de nunți la Avrig, petreceri de top și activități în aer liber

Pentru cei cu chef de distracție, Cotton a pregătit petreceri memorabile în acest weekend.  Distracția începe din seara asta (joi, 3 noiembrie) la Blinding Light Party cu Disco Biscuit și MC Rosso. Intrarea este liberă pentru studenți, shot-uri gratuite pentru fete și prețuri promoționale la băuturi. Rezervările se fac la numărul de telefon  0752 268 866.

Muzica bună se va auzi și vineri la Cotton, iar petrecerea continuă sâmbătă, 5 noiembrie, cu DJ Melkito, Rezident Office Predeal și DJ Zara, care vor întreține atmosfera incendiară. Pentru fete intrarea este liberă, iar pentru băieți va fi  20 lei.

Weekend atractiv la Sibiu - Târg de nunți la Avrig, petreceri de top și activități în aer liber

Pentru cei care iubesc jazz-ul, weekend-ul acesta este unul special pentru ei. Un concert inedit va avea loc sâmbătă 5 noiembrie, în Chimnița Filarmonicii. Saxofonistul, basclarinetistul, compozitorul şi şeful de formaţie Nicolas Simion propune iubitorilor de jazz un dialog muzical între muzicienii germani și români sub genericul „Poarga românească”. Artiștii care vor concerta sunt Nicolas Simion, Wolfgang Schmidtke, Andreas Schickentanz, Tobias Weindorf, Sorin Romanescu, Joscha Oetz și Peter Weiss.

Weekend atractiv la Sibiu - Târg de nunți la Avrig, petreceri de top și activități în aer liber

 

Tot în acest weekend cei interesați vor putea participa la „Zilele Medicinei de Urgență Sibiene”. Evenimentul se va desfășura în perioada 4-6 noiembrie în holul Facultății de Medicină. În intervalul orar  14-16 se vor desfășura atât cursuri teoretice, cât și ateliere de primul ajutor și exerciții de descarcerare. Va fi abordată tematica de specialitate și tehnici și informații menite persoanelor non-medicale legate de situații critice și mai puțin critice.

Un nou Treasure Hunt are loc vineri, 4 noiembrie, de la ora 9:00, pentru cei care vor să vadă Sibiul „cu alți ochi”. De data aceasta, participanții vor afla mai multe despre fortificațiile străvechi și află de ce au fost construite acestea și ce istorie interesantă ascund. Punctul de start este intersecția strada Tribunei, strada Nicolae Bălcescu și Piața Unirii, iar punctul final este Bastionul Soldisch.

Weekend atractiv la Sibiu - Târg de nunți la Avrig, petreceri de top și activități în aer liber

Sibienii care vor să petreacă mai mult timp liber în natură pot opta pentru o plimbare cu mult îndrăgita Mocăniță duminică, de la orele 10:00, 12:00 și 14:30, cu plecare din gara Cornățel. Biletele se pot achiziționa online. Pentru cei care iubesc excursiile pe munte, „Anii Drumeției” au pregătit în acest weekend mai multe trasee spectaculoase. Sibienii pot opta, printre altele, pentru drumeții cu vizită la cetatea din Cisnădioara și popas la ”Agora” sau pentru drumeții în Munții Făgăraș. Programul complet poate fi găsit aici.

Weekend atractiv la Sibiu - Târg de nunți la Avrig, petreceri de top și activități în aer liber

Sâmbătă, 5 noiembrie, va avea loc parada moto care anunță închiderea sezonului pentru motocicliști. Parada va începe la 11:00 de pe strada Semaforului – iubitorii de adrenalină sunt așteptați să participe.

 

Ultima oră