Studenții salariați ar putea scăpa de plata impozitelor pe venit și sănătate

Codul fiscal va fi modificat, potrivit proiectului de lege de la Senat, astfel încât o parte dintre români să beneficieze de o serie de facilități fiscale. Astfel, ar putea scăpa de plata impozitelor pe venit și CASS.

O primă facilitate fiscală de care se vor bucura aceste persoane, dacă proiectul legislativ va ajunge să se aplice, este scutirea de la plata impozitului pe venit și de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), potrivit proiectului pus recent în dezbaterea senatorilor, notează Impact.

Mai precis, facilitățile fiscale vizează tinerii salariați sau interni cu vârsta de până la 26 de ani care urmează, în același tip, și cursuri universitare. Astfel, tinerii salariați care merg și la facultate vor fi exceptați și de la plata CASS.

„Persoanele fizice rezidente ce desfăşoară activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui contract de internship, în urma căruia obţin venituri cu titlu de salarii sau asimilate salariilor şi care se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani”, se arată în proiectl de lege.

Tinerii vor primi un salariu mai mare

De asemenea, tinerii salariați care urmează cursurile unei facultăți vor putea beneficia de o cotă de CAS redusă, de numai 10%. După introducerea acestor facilități, tinerii salariați vor primi, de fapt, un salariu net mai mare față de cel actual sau față de cei care nu beneficiază de măsurile propuse acum.
Facilitățile fiscale propuse ar reprezenta „un mijloc de ajutorare a acestora la începutul carierei şi ar restabili încrederea în organele şi instituţiile statului”, susțin inițiatorii proiectului.

În prezent, sunt scutite de la plata impozitului pe venit, printre altele, persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, pentru veniturile din activități independente, salarii, pensii și altele, persoanele fizice care lucrează în domeniul construcțiilor, agricultură ori în industria alimentară.

De la plata CASS sunt acum scutiți copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului, soțul, soția și părinții fără venituri proprii ce se află în întreținerea unei persoane asigurate, femeile însărcinate și lăuzele și pensionarii.

Ultima oră