Peste 23000 de sibieni s-au vaccinat împotriva gripei - „De când fac vaccin nu mai răcesc așa rău”

Odată cu apropierea sezonului rece au apărut cazurile de gripă și a început campania de vaccinare împotriva acesteia. Sibienii au păreri împărțite în privința vaccinului anti-gripal – unii spun că l-au făcut și sunt mulțumiți de rezultate, alții spun că nu s-au vaccinat, deoarece consideră că vaccinarea nu aduce niciun avantaj.

„Mi-am făcut vaccinul împotriva gripei și sunt super mulțumită, deoarece într-un an nu am făcut vaccin și am răcit rău de tot. Efectiv nu mă puteam ridica în picioare pentru că amețeam foarte rău și a fost nevoie să vină să mă consulte medicul de familie ca să iau un tratament corespunzător. De când fac vaccin nu mai răcesc așa rău”, ne-a spus Alexandra, care a ales să se vaccineze.

O altă persoană cu care am vorbit, Maria, ne-a spus că pentru ea vaccinul nu reprezintă o prioritate și în momentul de față nu se gândește să îl facă. „Nu am nimic cu vaccinul, doar ca răcesc destul de rar și îmi e indiferent dacă îl fac sau nu”, ne-a spus aceasta.

„La Sibiu în anul 2022, au fost primite  36617 doze de vaccin împotriva gripei, Influvac-Tetra, dintr-un necesar estimat la de 41210 doze. În campania 2022-2023 s-au vaccinat 23279 de sibieni, rămânând 13.338 de doze disponibile”, ne-a transmis Directorul Executiv al Direcției de Sănătate Publică Sibiu, Nicolae Horațiu Cojocaru. Acesta ne-a spus că numărul persoanelor care s-au vaccinat în acest an împotriva gripei este foarte apropiat de cel de sezonul trecut (2021-2022), când 23334 sibieni s-au vaccinat antigripal.

Prețul unui vaccin oscilează între 53 și 70 de lei

Vaccinarea se face doar prin medicii de familie. Aceștia apreciază că pandemia de Covid nu a schimbat percepția sibienilor asupra vaccinării împotriva gripei. „După pandemie nu a scăzut numărul celor vaccinați. Bolnavii cronici cu probleme vechi, care întotdeauna s-au vaccinat, au făcut-o și acum, au fost foarte receptivi. Chiar și tinerii care până acum nu au intrat în programul de vaccinare și-au cumpărat vaccinul anul ăsta, deci din punctul acesta de vedere nu am avut probleme. Oamenii sunt interesați de problemele legate de Covid, dar știu că acestea nu au legătură cu gripa. Își fac vaccinul împotriva gripei preventiv, ca să nu facă forme urâte de viroză  și gripă. Vaccinul poate fi făcut de oricine dorește. Se face cu recomandarea medicului, în special la cei care au o patologie mai veche. Cea mai mare temere a pacienților este faptul că ar putea să apară complicații și să ajungă la spitalizare” ne-a transmis Liliana Camelia Bogdan, doctor de familie din Sibiu. 

Sibienii care fac parte din categoriile ”de risc” – bolnavii cu afecțiuni cronice, gravidele, copiii, personalul medical și oamenii trecuți de 65 de ani – beneficiază de vaccinare gratuită. Pentru restul populației, serul este disponibil contra cost în farmacii, unde prețurile oscilează între 53 și 70 de lei. În unitățile medico-sociale, cum este Căminul pentru Persoane Vârstnice „Dr. Carl Wolff” din Sibiu, vaccinarea se face atât personalului, cât și rezidenților.

Ultima oră