Primarul comunei Bran, Cosmin Feroiu, a participat la petrecerea de la Castel și spune că a fost ca „într-un film”. Despre prezența lui Elon Musk și a Angelinei Jolie spune că nu poate confirma, nici nu poate infirma că au fost prezenți, pentru că toți purtau măști și erau costumați.
„A fost o petrecere cu tematică, o petrecere cu costume, o petrecere cu măști și mă bucur că am putut fi prezent la această petrecere. Totul a fost minunat. A fost ca într-un film, a fost ca într-un basm, a fost o regie cu făclii, cu muzică, o petrecere între prieteni în adevăratul sens al cuvântului”, a spus primarul, care a precizat că a fost la petrecere alături de 6 prieteni. El a spus că la petrecere a fost și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, relatează Mediafax.
Întrebat dacă Elon Musk și Angelina Jolie au fost prezenți la petrecere, primarul a spus că nu poate confirma, dar nici infirma.
„Chit că au confirmat sau nu au confirmat (MAI – n.r.) eu personal nu pot să spun că i-am văzut pe Elon Musk sau pe Angelina Jolie. Nici nu pot să spun că nu i-am văzut, pentru că cei care aveau măști pe față sau erau pictați nu pot să știu… dacă îmi permiteți o glumă, și dacă era mama la petrecere puteam să trec pe lângă ea și să nu o observ”, a spus Feroiu.
Toată anvergura și tot ce a urmat după petrecere va fi plus valoare pentru comunitatea din Bran, pentru comunitățile învecinate, pentru județul Brașov și pentru România, este de părere edilul comunei Bran.
Cosmin Feroiu a spus că intrarea la petrecere s-a făcut pe bază de invitație și au fost filtre astfel încât doar cei aflați pe listă au putut intra.
„Nu a fost așa de ușor să intri la petrecere. Am intrat acolo, am fost dus de cineva, pentru că au fost niște filtre. Vă dați seama că nu oricine putea ajunge la această petrecere. S-a făcut pe bază de invitație. Trebuia să te găsești pe o listă specială și în tot arealul Castelului Bran a fost muzică ambientală, au fost așa-ziși strigoi care întrețineau atmosfera, a fost ca și cum ai face parte dintr-un film de acțiune. A fost un film plăcut, pentru că știam de la început că va fi o petrecere frumoasă”, a mai explicat Feroiu.
Primarul comunei Bran a precizat că s-a bucurat că o parte dintre cei care au fost acolo, cu care a socializat, i-au spus că au mai venit în Bran și cu siguranță vor mai reveni.