video foto: simulare de incendiu la magazinul dumbrava din sibiu

ISU Sibiu desfășoară, luni dimineața, un exercițiu cu forțe și mijloace în teren la un centru comercial din municipiul Sibiu.

YouTube video

UPDATE

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a desfășurat astăzi, un exercițiu cu forțe și mijloace de intervenție la magazinul Dumbrava din municipiul Sibiu. Scenariul care a stat la baza exercițiului a fost stingerea unui incendiu, izbucnit în interiorul unui magazin din cadrul centrului comercial unde au fost surprinse două victime.

video foto: simulare de incendiu la magazinul dumbrava din sibiu

„Pompierii sibieni au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de salvare la înălțime, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.  Înainte de sosirea forțelor personalul s-a autoevacuat la locul stabilit pentru evacuare și de asemenea au fost evacuați toți clienții care se aflau în magazin în momentul începerii exercițiului. Peste 30 de persoane s-au autoevacuat și au exersat planul de evacuare în cazul producerii unui incendiu asistând la exercițiul pompierilor”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

La finalul exercițiului, s-au efectuat instruiri cu personalul centrului comercial, privind modul de intervenție și comportare în cazul producerii unei situații de urgență reale.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Astfel exerciții sunt importante pentru ca salvatorii să se antreneze în cazul producerii unei situații de urgență. „În eventualitate creării unui disconfort în spațiul public, asigurăm cetățenii că aceste exerciții sunt necesare și benefice pentru întreaga comunitate, pentru antrenarea unei reacții prompte și eficiente în cazul producerii unei situații de urgență”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Revenim cu detalii după finalizarea exercițiului.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu