Este oficial - Elon Musk și Angelina Jolie nu au fost în weekend în România

Petrecerea de la Castelul Bran a unora dintre cei mai bogați oameni ai lumii a avut loc azi-noapte – la aceasta au participat inclusiv Peter Thiel, fondatorul PayPal, și partenerul lui, miliardarul Matt Danzeisen.

Însă Elon Musk și Angelina Jolie nu au ajuns în România, au confirmat, pentru Libertatea, două surse concordante din arme diferite ale Ministerului Afacerilor Interne, instituții care ar fi trebuit să știe în orice condiții de prezența unor cetățeni americani în țară, relatează ziarul Libertatea.

„După ce au făcut inspecția, au dat verde și s-au făcut foarte multe rezervări încă de anul trecut, în perioada noiembrie – decembrie, pentru sărbătoarea de Halloween din 2022”, a continuat acesta.

Petrecerea a avut loc, iar multe dintre televiziuni și site-uri au continuat să spună că Musk a venit în țară și că a luat masa la o stână din Poiana Brașov. După care a mers la petrecerea propriu-zisă de duminică noaptea spre luni, de la Castelul Bran.

Luni dimineață, Libertatea a obținut confirmarea de la doi oficiali, din două instituții separate ale MAI, că „Elon Musk nu a intrat în România”. „Nici Angelina Jolie nu a intrat în România”, a spus unul dintre ei. Fiind cetățeni americani, ambii ar fi avut nevoie, indiferent care ar fi fost calea pe care ar fi venit în România, să apară în evidența unuia dintre punctele de frontieră ale țării. Cei doi oficiali ai Ministerului Afacerilor Interne, ambii cu poziții de coordonare, acces la informații și care au solicitat păstrarea confidențialității, fac parte din două instituții separate, care, legal, ar fi trebuit să știe de intrarea lui Elon Musk în țară.

Ultima oră

Comentariul meu