Sibienii sunt nerăbdători să meargă la primul meci pe Stadionul Municipal din Sibiu. Mai sunt doar câțiva pași ce trebuie urmați pentru a putea fi pus în funcțiune. În aceste zile, se pun la punct ultimele detalii în ceea ce privește lucrările, iar mai apoi urmează să aibă loc și recepția. Dosarul pentru obținerea avizului ISU este și el gata în proporție de 90%. Primarul Astrid Fodor a spus, în cadrul ultimei ședințe de Consiliu Local, că oamenii vor fi informați în timpul util atunci când se va disputa primul meci aici.
Sunt șanse mari ca meciul din 30 noiembrie, dintre FC Hermannstadt și CFR Cluj, să aibă loc pe Stadionul Municipal Sibiu. În curând se va face recepția lucrării și va fi depus dosarul pentru acordarea autorizației de securitate la incendiu, care este gata în proporție de 90%. ISU a făcut deja două vizite în teren pentru ca orice detaliu să fie executat în timp util astfel încât primul meci să aibă loc luna viitoare pe arena Sibiului.
CITEȘTE ȘI: Ce șanse sunt ca Stadionul Municipal să fie inaugurat în noiembrie – Cum trebuie să se „alinieze” birocrația
„Conform legii, în dosarul care trebuie depus la ISU Sibiu pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu trebuie să fie inclus și procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor, acesta urmând să fie emis atunci când se vor finaliza lucrările în totalitate. Cu toate acestea, pentru a pregăti autorizarea ISU, au fost efectuate deja două vizite în teren pentru ca orice detaliu care mai trebuie pus la punct să se execute în timp util, până la recepția lucrărilor. De altfel, dosarul de autorizare ISU este alcătuit în proporție de 90%, așteptându-se doar procesul verbal de recepție a lucrărilor”, a precizat, pentru Ora de Sibiu, Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Sibiu.
Și în ședința Consiliului Local de joi s-a vorbit despre pașii care trebuie urmați în continuare în privința punerii în funcțiune a stadionului.
„Se apropie un moment mult așteptat pentru sibieni, finalizarea stadionului. Și pentru că sunt multe discuții în spațiul public, vă rog să ne clarificați situația și să se spuneți sibienilor care sunt pașii următori, în ce stadiu suntem cu recepția, testări, avizele ISU, ale Jandarmeriei și FRF și când vom avea primul meci pe stadion pentru că există o așteptare ca primul să aibă loc în 30 noiembrie”, a spus Ionuț Ghișe, consilier local din partea USR.
Fodor a evitat să dea o dată oficială a deschiderii stadionului și a răspuns că sibienii vor fi anunțați în timp util atunci când se va organiza un prim meci. „Sibienii vor fi informați în timp util când va avea loc primul meci și ce se va întâmpla atunci”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.