Dosar penal pentru un bărbat din Cisnădie care și-a bătut concubina și a fugit cu fiul lor de acasă
FOTO: arhivă

Un bărbat din Cisnădie și-a agresat concubina și a fugit cu fiul lor de acasă. Femeia a sunat la poliție, iar individul a fost găsit în scurt timp pe stradă. Acesta are acum dosar penal, iar oamenii legii au emis și un ordin de protecție. 

„La data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 23:53, prin apel 112, o femeie din Cisnădie a sesizat faptul că a fost agresată fizic și amenințată de către concubinul său, care după comiterea acestor fapte a părăsit imobilul împreună cu fiul lor minor”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma reacției prompte a echipajului de poliție, bărbatul și minorul au fost depistați în mediul stradal. Minorul a fost încredințat mamei iar împotriva bărbatului, în vârstă de 30 de ani, a fost emis ordin de protecție provizoriu. Polițiștii din Cisnădie monitorizează starea conflictuală în vederea prevenirii unor evenimente negative, fiind deschis și un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică