Amaneturile reprezintă o soluție pentru tot mai multe persoane cărora nu le ajung banii de la o lună la alta. În Sibiu, se găsesc cel puțin două case de amanet în fiecare cartier, iar reprezentanții acestora spun că sunt multe persoane care apelează la ele.
Numărul sibienilor care recurg la serviciile caselor de amanet a crescut în ultima perioadă comparativ cu anii trecuți. „În ultimele șase luni se cunoaște o creștere substanțială a persoanelor care vin la amanet. Majoritatea se folosesc de acest serviciu ca mai apoi să își recupereze lucrurile, dar mai sunt și clienți care nu le mai pot recupera, cum sunt persoanele în vârstă care au pensii mici”, spune Alex de la MoneyGold.
Aceeași părere o împărtășește o altă vânzătoare de la un amanet de pe strada Turnului. „Vin mai mulți oameni, facem cam 3-4 contracte pe zi, dar sunt și zile în care vin doar oamenii care își iau obiectele înapoi, ca astăzi de exemplu. Nu este ceva bătut în cuie, dar numărul clienților a crescut cam cu 10% – 20%. Majoritatea aduc lucruri mici”, spune vânzătoarea.
Gramul de aur la amanet – între 125 și 155 de lei
Cei care apelează la casele de amanet sunt, de obicei, pensionarii cu venituri foarte mici și cei cărora nu le ajunge salariul de la o lună la alta. Obiectele pe care le amanetează sibienii sunt foarte diverse, în funcție de cât de mare au nevoie de bani. La amanetul de pe strada 9 Mai, unul dintre cele mai vechi din Sibiu, administratorul Radu Dancu spune că are atât clienți „fideli”, cât și clienți noi, iar obiectele amanetate includ bunuri de uz casnic, cum ar fi aspiratoare și frigidere.
„Sunt cam aceleași persoane care vin să lase lucruri la amanet. Cei mai mulți sunt oamenii care au nevoi personale, care nu reușesc să aibă bani de la un salariu la altul și la sfârșitul lunii rămân fără. Pentru cinci, zece zile împrumută 100 lei sau 200 lei, după cât de mare este nevoia. Aduc electronice, telefoane, laptop-uri, tablete, televizoare, aspiratoare, chiar și un frigider. Mai bine de 90% dintre persoane vin să își ia lucrurile înapoi”, spune Dancu.
La MoneyGold se amanetează orice obiecte din aur. „Aduc orice tip de obiecte – ceasuri, brelocuri din aur, au fost cazuri în care clienții au adus și dinți de aur”, spune Alex.
Prețul gramului de aur la Sibiu diferă în funcție de câte karate are și de stadiul în care se află obiectul – dacă se poate topi sau revinde. Prin urmare, prețul gramului de aur amanetat începe de la 125 lei și poate ajunge la 155 lei. De exemplu, la un amanet de pe strada Turnului, prețul gramului de aur de 14 karate este de 125 lei, iar cel de 18 karate, 155 lei, iar pe 9 Mai prețul la bijuteriile rupte care urmează să fie topite este de 110 lei/gramul, iar pentru cele care se pot vinde gramul ajunge la 130-140 lei.