România va primi 2,6 miliarde de euro pentru revitalizarea economiei – Plata primei cereri din cadrul PNRR a fost autorizată
Foto: Getty Images

Comisia Europeană a autorizat plata pentru prima cerere din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Astfel, România va primi 2,6 miliarde de euro ce au ca scop revitalizarea economiei. Pentru implementarea PNRR, ţara noastră a mai beneficiat deja de 2 tranşe în valoare de 3,79 miliarde euro în decembrie 2021 și în ianuarie 2022.

Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Comisia Europeană a aprobat joi decizia privind autorizarea plății primei tranșe de plată a sprijinului nerambursabil și a primei tranșe de plată a sprijinului sub formă de împrumut pentru România. În urma acestei decizii, suma primită va fi de 2,6 miliarde de euro, fiind luate în considerare sumele din prefinanțare deja primite, potrivit Mediafax.

„Este un moment prin care se confirmă efortul consolidat la nivel guvernamental, care s-a concretizat în îndeplinirea țintelor și jaloanelor asumate de România pentru ultimul trimestru al anului trecut și transpuse în reforme de interes major pentru țara noastră. Realist vorbind, este doar începutul unui lung drum pe care îl avem în fața, dar care, dacă vom duce la bun sfârșit aspectele cheie din Plan, va însemna impulsionarea economiei și generarea unui efect multiplicator solid pentru investițiile în autostrăzi, infrastructura feroviară, școli, infrastructura spitalicească și tot ceea ce înseamnă consolidarea economiei românești”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Decizia prevede aprobarea primei tranșe a sprijinului nerambursabil, în valoare de 2.037.146.414 euro.

Următoarea cerere de plată pentru decontarea fondurilor alocate României prin PNRR va avea o valoare totală de 3,2 miliarde euro.

Ultima oră