VIDEO Alăptatul în public, subiect controversat pentru sibieni - Opinie: „Aș zice să se evite cât se poate”

Practica mamelor care alăptează în public este una destul de controversată printre români. Legea permite alăptatul în public, iar cazurile în care este interzis în spații publice sunt rare. Cu toate acestea, de cele mai multe ori mămicile se simt stânjenite să își alăpteze copiii din cauza privirilor trecătorilor și din frica de a nu fi judecate.

Am cerut părerea mai multor sibieni despre alăptatul copilului în public. Mulți sunt în favoarea lui, dar în același timp alții consideră gestul mămicilor ca fiind  unul rușinos și deranjant. „Pentru mine nu reprezintă un gest frumos. Alăptatul în public este o chestiune intimă și ține doar de mamă, copil și atât. Având în vedere că alăptatul se face la un anumit interval de timp, este bine ca mama respectivă să-și ia niște măsuri de precauție și să caute să fie într-un loc cât mai accesibil pentru așa ceva când se apropie momentul alăptării”, spune Daniela, o sibiancă.

Un alt sibian, Dumitru Cheran, este de aceeași.  El crede că este normal ca un copil să fie alăptat în public doar în cazurile „extreme”. „Dacă plânge copilul și nu are unde să se ducă, atunci e ok”, spune Cheran. ”Altfel nu aș fi de acord să se etaleze în public, și nici igienic nu e. Aș zice să se evite cât se poate. Acum știu că este la modă să te prezinți cât mai „despuiat”, dar nu e în regulă”, adaugă acesta.

În sondajul nostru, majoritatea celor care nu au fost de acord cu alăptatul în public sunt persoane care au peste 60 de ani.

Mămicile din Sibiu sunt „pro” și „contra”

Mamele din Sibiu au păreri diferite în ceea ce privește alăptatul copiilor în spațiile publice. Iulia este una dintre mămicile care spune că nu ar alăpta în public, ci ar încerca să găsească un loc cât mai retras pentru a se simți cât mai comod, atât ea cât și copilul. „Personal nu cred că aș face asta – doar dacă găsesc un colț mai privat ar fi în regulă. Așa să mă vezi pe mine aici pe o bancă, în mijlocul Pieței Mari, nu cred că aș face, dar într-un colțișor unde să se simtă și copilul bine, ar fi ok”, spune Iulia.

O altă mămică crede că este necesară normalizarea alăptatului în public, fiind un lucru natural. „Mi se pare o chestie foarte normală, adică alăptatul în public ar trebui normalizat. Sunt pro alăptare. În prezent alăptez cel de-al doilea copil”, spune Raluca Tatomir.

O tânără de 26 de ani consideră alăptatul în public o practică normală, însă – spune ea – acesta poate părea un lucru obscen din cauza persoanelor cu mentalități învechite. „Personal nu am nimic împotrivă. Mi se pare un lucru perfect normal. În momentul în care ți-e foame, ca om normal, rațional și matur mergi și îți iei ceva să mănânci, dar un copil poate doar să plângă, iar tu ca mamă nu poți decât să-ți faci datoria și să îl hrănești. Trăim într-o lume în care orice lucru care pentru noua generație este o normalitate, pentru generația mai bătrână este ceva vulgar”, spune Silvia.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică