Despre furtul autospecialei de poliție de la IPJ Sibiu se vorbește vineri în toată România. Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a comentat subiectul râzând, catalogând situația ca fiind una „hilară, dar nefericită”. El spune că așteaptă rezultatele unei anchete, pe care inspectorul general al Poliției Române „cu siguranță a demarat-o deja” pentru a vedea cum a putut un cetățean, aflat și în stare de ebrietate, să plece la plimbare cu o mașină de poliție.
Un tânăr în vârstă de 23 de ani a furat o autospecială de poliție, aparținând Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, și s-a plimbat cu ea prin tot orașul. Omul a oprit șoferi în trafic, le-a cerut documentele la control și ar fi cerut chiar o mită unuia dintre ei. Înainte ca tot acest eveniment să aibă loc, bărbatul a fost prins în trafic la volanul unei mașini neînmatriculate. Era și beat, astfel că după ce a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice, a fost adus la sediu pentru ca oamenii legii să-i întocmească un dosar penal. De acolo n-a plecat acasă, ci s-a oprit în parcarea poliției, a analizat autospecialele și a furat-o pe una dintre ele. (DETALII DESPRE FURT, AICI)
VEZI AICI CINE ESTE HOȚUL MAȘINII DE POLIȚIE
Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, a comentat amuzat subiectul, spunând că „dacă n-ar fi de plâns, am râde mult” de această situație. „În legătură cu această situație hilară, nefericită, pe care am văzut-o și eu în această dimineață, în care un cetățean cu alcoolemie 0,8, este depistat pe stradă și este dus la audieri, i se întocmește dosar penal, după două ore, în jurul orei 03:00, pleacă de la sediu, reușește să între într-o autospecială a Poliției Române și circulă nestingherit pe străzile din Sibiu. Mai mult, că dacă n-ar fi de plâns, am râde mai mult, respectivul cetățean, în stare de ebrietate, începe să se creadă polițist, oprește participanți la trafic să le ceară documentele și, în spiritul civic al unui conducător auto, a făcut ca imediat ce am primit apelul la 112, poliția să intervină și să remedieze situația. Este o situație neplăcută pentru Poliția din Sibiu, trebuie să recunoaștem acest lucru”, a spus Bode.
Acesta a mai precizat că a fost demarată o anchetă de către inspectorul general al Poliției Române, astfel încât să afle cum anume a putut fura un cetățean băut o mașină de poliție. „Cum s-a ajuns aici, cum a reușit cetățeanul în stare de ebrietate să facă acest lucru, nu am cum să vă spun numai după ce voi vedea rezultatele unei anchete pe care cu siguranță inspectorul general al Poliției Române, domnul Benone Matei, a demarat-o deja”, a mai spus Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, în cadrul unei conferințe de presă la Arad.
Premierul Nicolae Ciucă, prezent și el la conferință, a adăugat că, dacă astfel de situații au loc, înseamnă că există probleme la nivelul instituției în cauză. „Toți cei care se fac responsabili de astfel de evenimente hilare, cum le-a numit domnul ministru Bode, trebuie să răspundă și înseamnă că în îndeplinirea atribuțiilor funcționale au probleme și nu trebuie să avem astfel de evenimente în interiorul instituțiilor de stat”, a spus Ciucă.
Pai „preasfinția-sa” trebuie sa-i iasă si lui „sfărâmătura” de undeva… Daca nu curge , pica si tot o duce bine…
Felul si modul de-a prosti-PROSTIMEA „în numele Domnului” este lipsita imaginație…
„Încurcate sunt căile Domnului” 🙂 Daca vrei sa mânci colaci, numai popa sa te faci 🙂