VIDEO Povestea sibiencei de la Vocea României - Ioana Vecerdea, victimă a bullying-ului- „Copiii se luau de mine din cauza felului în care arătam”

Ioana Vecerdea s-a născut și a copilărit în Sibiu, unde a fost tot timpul înconjurată de muzică și creativitate. La școală, în clasa a șasea, a avut parte de experiența neplăcută a bullying-ului, dar asta nu a împiedicat-o să-și îndeplinească visul din copilărie, acela de a cânta la „Vocea României”.

Ioana și-a descoperit de mică pasiunea pentru muzică. Părinții ei au susținut-o și au îndrumat-o spre liceul de muzică, unde a studiat pianul timp de șase ani, după care s-a reprofilat pe artele plastice. ”Am continuat să fac muzică în particular”, ne-a mărturisit ea.

Înainte de a se înscrie la „Vocea României”, Ioana a participat la multe concursuri, împreună cu profesorul ei, Claudiu Botoroagă, însă cel mai  important rămâne primul pe care l-a câștigat – ”Trofee muzicale”. ”A fost cel mai mare trofeu pe care îl obținusem până la momentul respectiv și a fost un sentiment minunat”, ne-a spus Ioana.

Familia a ajutat-o să treacă peste bullying

Când era în clasa a șasea, Ioana a avut parte de o provocare neașteptată și neplăcută. A trecut prin momente dificile din cauza glumelor proaste și a jignirilor pe care i le-au adresat unii dintre colegi și chiar unii profesori. „Copiii se luau de mine din cauza felului în care arătam. Li se părea că este un mod de a fi amuzanți. O mare parte din profesori au încercat să mă ajute, dar au fost și unii dintre ei care erau de partea elevilor și mă judecau. În perioada aceea, cel mai mult m-a ajutat familia – părinții și fratele meu. Le-am spus imediat ce se întâmplă, pentru că am simțit că ei sunt singurele persoane care mă pot ajuta cu adevărat, și așa a și fost. M-am gândit să apelez la un psiholog, dar cu ajutorul familiei am reușit să trec peste situația aceea”, ne-a mărturisit Ioana.

Deși perioada respectivă a fost dificilă, Ioana a ales să înfrunte greutățile direct și să le arate tuturor ce este în stare. „Bullying-ul a încercat să îmi înfrâneze cariera muzicală. Unii profesori îmi spuneau că nu am plămâni să cânt și că ar trebui să mă las – asta era fix când mă apucasem să lucrez cu un profesor de canto profesional. Asta nu m-a descurajat. Dimpotrivă, m-a stimulat să lucrez mai mult și să le arăt tuturor ce pot”, ne-a spus Ioana, care a înțeles ulterior ce e cu adevărat important pentru ea. ”Acum vreo doi ani am realizat că este mai important să fiu sănătoasă decât să arăt într-un anumit fel. Mi-am dat seama că și atunci când am fost mai slăbuță, și atunci când am fost mai plinuță, oamenii tot au comentat. Așa că mi-am zis că lucrul cel mai important pentru mine este să fiu eu fericită cu mine însămi și să fiu în primul rând sănătoasă, pentru că dacă nu sunt sănătoasă degeaba am 40 de kilograme”, ne-a împărtășit Ioana.

VIDEO Povestea sibiencei de la Vocea României - Ioana Vecerdea, victimă a bullying-ului- „Copiii se luau de mine din cauza felului în care arătam”

Cadoul de 16 ani – înscrierea la „Vocea României” 

Momentul în care Ioana a ales să își îndeplinească visul a fost fix în ziua în care a împlinit 16 ani. În acea zi s-a înscris la „Vocea României” – o experiență despre care spune că o va schimba pentru totdeauna. „Am visat de când eram copil să ajung pe scena de la „Vocea României”. Visul mi s-a îndeplinit în ziua în care am împlinit 16 ani – atunci m-am înscris la <<Vocea României>>. Mi-a fost frică, dar este una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea. Am simțit că această melodie mă ajută să transmit emoțiile de care am nevoie și îmi arată calitățile vocale. A fost o perioadă dificilă când am dat proba, eram foarte răcită, dar mă bucur că a ieșit bine”, ne-a spus ea.

În cadrul concursului, Ioana a reușit să ”întoarcă”, doi jurați, iar antrenorul pe care l-a ales a fost Tudor Chirilă. „L-am ales pentru că simt că sunt mai apropiată de el și am copilărit cu muzica lui, iar asta cred că mi-a influențat decizia. Consider că Tudor e o provocare pentru că te scoate din zona de confort, te ajută să fii tu pe scenă, iar asta mi se pare incredibil”, ne-a transmis ea.

Pe lângă partea vocală, Ioana știe să cânte la pian și chitară, iar după „Vocea României” și-ar dori să propună melodii proprii. „Mi-aș dori să profesez în cariera muzicală. După „Vocea României” probabil o să încerc să îmi scot propriile melodii, și să văd după aceea ce urmează. În afară de pian, știu să cânt și la chitară, am făcut cursuri câțiva ani. Momentan mă axez doar pe vocal, dar pentru anumite performanțe ar putea fi o idee să cânt în paralel și cu un instrument”, spune Ioana.

Tatuajul îi amintește să trăiască prezentul

Pentru a evita ca alte persoane să treacă prin experiența bullying-ului, Ioana crede că ar fi indicat ca în școli să fie cursuri de psihologie, care să ajute la dezvoltarea copiilor și la înțelegerea faptului că este important să te iubești pe tine. ”Aș implementa în școli cursuri extrașcolare – poate de Psihologie – pentru ca elevii să învețe mai mult despre modul în care se exprimă. „Cred că oamenii care judecă de multe ori o fac din cauză că nu sunt mulțumiți cu ei înșiși. Aș implementa cursuri care să îi ajute să se descopere, să se iubească pe ei așa cum sunt și să învețe să nu îi mai judece pe alții”, ne-a spus ea.

video
play-sharp-fill

Perioada de bullying a lăsat și o amprentă ”fizică” – un tatuaj pe care Ioana și l-a făcut pe mâna dreaptă pentru a-și aminti mereu de acele momente și de faptul că întotdeauna după întuneric urmează lumină. „Tatuajul de pe mâna mea este intitulat „Memento mori”. Este un reminder pentru mine să trăiesc momentul prezent, pentru că viitorul, chiar dacă o să pară foarte dur, nu îți este asigurat. Tot ce avem este prezentul și trebuie să îl facem să conteze și trebuie să fim mândri. Este un mesaj pe care îl port cu mine zi de zi. Sfatul pe care l-aș transmite tuturor oamenilor care au trecut sau trec în continuare prin bullying este faptul că nu sunt singuri și că trebuie să apeleze la oameni de încredere, indiferent dacă sunt părinți, frați, sau specialiști în acest domeniu.  Trebuie să aibă încredere că întotdeauna o să vină și binele de partea lor, chiar dacă uneori totul pare negru. Să aibă încredere că există bine și după o perioadă întunecată”, declară Ioana Vecerdea.

VIDEO Povestea sibiencei de la Vocea României - Ioana Vecerdea, victimă a bullying-ului- „Copiii se luau de mine din cauza felului în care arătam” Citește și: Sibianca semifinalista la Vocea României are nevoie de sprijin – Ioana Vecerdea: „Mai e doar un pas până la marea finală!”

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Din pacate aceste agresiuni din scoli au loc de cand eram eu mic si inca nu s-a imbuntatit cu nimic. Degeaba au scolile camere video, nu au personal care sa intervina rapid cand e cazul