Un bărbat din județul Buzău a rămas fără 114.000 de euro după ce persoane au jefuit imobilul. Hoții au tăiat seiful în care se aflau banii cu un flex.
Prădătorii au intrat în casa bărbatului de unde au furat peste o sută de mii de euro ascunși într-un seif.
”Fapta a fost sesizată poliţiei în data de 24 iulie a.c., în jurul orei 18.40, prin S.N.U.A.U. 112, de către un buzoian în vârstă de 48 de ani, care a precizat că, în perioada cât se afla în concediu, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa şi au sustras bani şi bijuterii dintr-un seif şi un telefon mobil dintr-o cameră a locuinţei. Prejudiciul a fost estimat de păgubit la 114.000 de euro”, se arată într-un comunicat al Poliției Buzău, relatează ziare.com
La faţa locului s-au deplasat poliţişti de investigaţii criminale şi specialişti criminalişti pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi identificarea bănuiţilor.
”Din cercetări s-a stabilit că, în seara de 16 iulie a.c., în jurul orei 20.00, bănuiţii ar fi pătruns prin efracție în locuința persoanei vătămate, ar fi tăiat cu un flex electric încuietoarea unui seif, încastrat în mobilă și prins în perete, de unde ar fi sustras 97.000 de euro și mai multe bijuterii. De asemenea, dintr-o altă încăpere a locuinţei, ar fi sustras 35.000 de lei şi un telefon mobil”, arată sursa citată.
În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat şi depistat principalii bănuiţi de comiterea faptei, o femeie în vârstă de 44 de ani, din Buzău şi un tânăr în vârstă de 30 de ani, din Bucureşti.
Ieri, poliţiştii făcut reconstituirea modului şi a condiţiilor în care s-a comis fapta.
Ulterior, cei doi bănuiţi au fost reţinuţi de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei în vederea luării măsurii arestării preventive.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.
poatem să aflăm ce serviciu are victima? ca sa ne angajem si noi acolo, că are un salar destul de bun, dupe cat bani avea in casă, multumesc dacă de spuneti