Parlamentul European a votat rezoluția pentru aderarea României la Schengen - Au fost peste 500 de voturi ”pentru”

Parlamentul European a aprobat, marți, Rezoluția privind accederea României în Schengen. Decizia a fost luată cu 547 de voturi „pentru” și 49 „împotrivă”.

„Rezoluția privind accederea României în Schengen a fost votată cu 547 voturi pentru și 49 împotrivă. Suntem tot mai aproape de atingerea acestui obiectiv național! Românii merită în Schengen”, anunță eurodeputatul Eugen Tomac, scrie Mediafax.

Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a declarat că rezoluția votată de forul europarlamentar „îndeamnă Consiliul să adopte până la sfârșitul anului 2022 decizia sa privind aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria și în România, asigurând astfel eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre la începutul anului 2023. Exista unanimitate în Parlament că toate condițiile necesare pentru aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în România și Bulgaria au fost deja îndeplinite de ambele state membre în 2011”.

Potrivit lui Nica, menținerea controalelor la frontierele interne pentru Bulgaria și România are un impact negativ asupra principiului egalității și nediscriminării în cadrul UE, precum și asupra exporturilor și importurilor din și către ambele state membre și asupra operațiunilor de transport din și către unele dintre cele mai mari porturi de marfă și de pasageri din sudul Europei, generând pierderi ale profiturilor și creșteri ale cheltuielilor.

Europarlamentarul Victor Negrescu anunța marți dimineață că rezoluția este susținută de zeci de eurodeputați din mai multe state membre.

„Textul rezoluției menționează clar nevoia luării unei decizii anul acesta, faptul că cele două state îndeplinesc criteriile tehnice de peste 11 ani și solicită Consiliului să adopte rapid această măsură, care să permită libera circulație pentru români și bulgari. Prin acest demers, Parlamentul European arată încă o dată, că sprijinul său pentru România este consistent și constant. Împreună cu colegii mei din Partidul Social Democrat și PES activists România am militat în permanență, în ultimii ani, pentru aderarea României la spațiul Schengen, iar susținerea oferită de peste 40.000 de români, în cadrul campaniei #RomâniiMerităÎnSchengen, indică faptul că acest obiectiv trebuie îndeplinit cât mai repede cu putință”, afirma Victor Negrescu.

Potrivit europarlamentarului român, formațiunile extremiste sunt singurele care resping proiectul.

„Mă aștept la un vot covârșitor în favoarea României peste câteva ore, grupul extremiștilor fiind singura grupare politică care nu a susținut rezoluția și care caută, așa cum au făcut-o și în plen, să blocheze aderarea țării noastre la spațiul Schengen. Ar fi bine ca cei din țară care se aliază cu astfel de formațiuni, să explice public de ce vor să-i blocheze pe români”, a precizat Negrescu.

Decizia privind admiterea României în spațiul Schengen ar putea fi luată până la finalul anului.

Ultima oră