Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, că demersul USR privind acuzaţiile de plagiat la adresa tezei sale de doctorat este „plin de minciuni şi dezinformare”, menţionând că el a respectat legea, iar una dintre cele mai importante piese pe care o are la dosarul de emitere a titlului de doctor este decizia CNATDCU.
„Am văzut fiţuica prezentată de USR. Un demers penibil, aşa cum a fost şi demersul cu acuzaţiile legate de achiziţia de autospeciale de la Poliţia Română, un demers care nu are niciun fel de substanţă, un demers plin de minciuni. O să găsiţi acolo minciuni prin omisiune, dezinformare şi foarte multă prostie. Voi explica public care au fost etapele procedurale legale pe care le-am parcurs”, a afirmat Bode, la Parlament, relatează Agerpres.
El a spus că Universitatea Babeş Bolyai a elaborat şi a transmis către Ministerul Educaţiei în 2018 toate documentele necesare pentru emiterea titlului de doctor.
„M-au acuzat mai întâi că secretizez teza de doctorat şi mai apoi i-am văzut pe toţi la bibliotecă conspectând, rupându-şi pixurile pe acolo. Mai apoi au spus că, din ciorna pe care am văzut-o public, au găsit ei nişte similitudini. Eu vreau să vă spun că am respectat legea, am respectat toate procedurile şi, mai mult, Universitatea Babeş Bolyai a elaborat şi a transmis către Ministerul Educaţiei în 2018 toate documentele necesare în vederea emiterii titlului de doctor, mai ales raportul de similitudine, care este piesă foarte importantă la dosar”, a adăugat Lucian Bode.
Ministrul a menţionat că nu îi este teamă de analiza tezei sale de doctorat.
„Ne trezim în viitorul foarte apropiat că aceşti neterminaţi politic vor vorbi şi despre plagiatul softului de CNATDCU. Nu este teamă (de analiza tezei sale de doctorat -n.r.). Vedeţi ce penibili sunt. Ei nu-şi dau seama, dacă întrebau nu erau în penibilul ăsta, că una dintre cele mai importante piese la dosarul de emiterea titlului este în decizia CNATDCU pe care eu, evident, o am la dosar”, a mai spus Bode.
Deputatul Cristian Ghinea, coordonatorul departamentului de politici publice al USR, a susţinut luni că, potrivit primelor rezultate ale cercetării efectuate de formaţiune, teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, „este un plagiat ruşinos, copilăresc”.
El a anunţat totodată că USR a depus o solicitare, pe Legea informaţiilor publice, pe acest subiect la Universitatea „Babeş-Bolyai”, unde a susţinut doctoratul Lucian Bode, iar formaţiunea va sesiza CNATDCU.
„Am primit, astăzi, rezultatele iniţiale ale cercetării pe teza de doctorat a domnului Lucian Bode. Acum o săptămână, domnul ministru a spus că teza sa este disponibilă publicului, toată lumea o citeşte, ba chiar s-au tocit coperţile, ceea ce era o minciună şi am demonstrat acest lucru. Am respectat exact regulile de acces. Se putea accesa la Biblioteca Naţională pe două calculatoare (…). Ceea ce am şi făcut. Voluntarii USR s-au apucat de săptămâna trecută acolo şi au transmis această teză şi astăzi de-abia îndeplinim dorinţa domnului Bode, astăzi USR publică în întregime teza domnului Bode. La o primă analiză, este clar un plagiat ruşinos, un plagiat copilăresc chiar”, a declarat Ghinea la Parlament.
Acesta face referire la „pasaje întregi de text preluate de pe Wikipedia, din rapoarte ale ONU care se regăsesc pe Wikisource şi care nu sunt în niciun fel citate sau – şi asta este oarecum amuzant – sunt introduceri de articole academice disponibile pe Google”.