Acțiune fulger a poliției pe Autostrada Transilvania - Trei șoferi prinși într-o oră că circulau pe contrasens
foto: arhivă

 Polițiștii din Cluj au prins trei șoferi care circulau pe contrasens pe o bretea de urcare pe Autostrada Trasilvania, sâmbătă noaptea.

Potrivit IPJ Cluj, în intervalul 22.35 – 23.40, trei șoferi cu vârste cuprinse între 23 și 46 de ani au fost depistați circulând pe sensul opus de mers, în mod nejustificat, pe breteaua de urcare a autostrăzii A3, dinspre localitatea Gilău, potrivit Mediafax.

Aceștia au fost amendați, iar polițiștii au dispus în aceste cazuri reținerea permiselor de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.

În cadrul acțiunii desfășurate pe Autostrada A3 Câmpia Turzii-Nădășelu, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 7.000 de lei, fiind reținute 5 permise de conducere, dintre care 3 pentru circulație pe sensul opus de mers, unul pentru depășire neregulamentară și unul pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Ultima oră