Vineri, 4 octombrie, vloggerul Brayan Zambrano a postat pe rețelele sale de socializare un vlog-documentar video – destinat acestui subiect despre știință și tehnică, despre trecut, prezent și viitor: „«Manuscrisul de la Sibiu»: o carte veche de 500 de ani care descrie cum se construiesc rachetele spațiale, descoperită de un profesor de Știință și Tehnologie de la Universitatea din București, în Arhivele orașului Sibiu, România”.
Cu acest prilej lansează și o serie de teorii: „O lucrare despre călătoriile în timp? Viziuni despre viitor? Sau cunoștințe extraterestre?”. Sunt întrebări asupra cărora vlogger-ul își invită urmăritorii să reflecteze.
Zborul în spațiu descris acum cinci secole, la Sibiu
Subiectul se referă la zborul în spaţiu povestit de un ardelean în urmă cu aproximativ 500 de ani. Revoluționarele descoperiri în privința armamentului, ale lui Conrad Rudolf Haas, au fost folosite în război, împotriva turcilor. Istoricii susțin că datorită lui, în 1542, Viena a fost salvată de asediul otoman, în timpul căruia Buda a fost transformată în paşalâc. Timp de cel puțin două decenii, Hass a condus Arsenalul Cetății Sibiu, construit după proiectele sale.
Vizionar, el a desenat o rachetă cu detalii ce surprind până în zilele noastre. Manuscrisul în germană a fost descoperit de un savant, istoricul Doru Todericiu (care ulterior a și fugit în Franța), în urmă cu mai bine de șase decenii. Comuniștii au ales să interzică manuscrisul, dar el a fost publicat în mai multe ediții, ultima în 2008, sub egida Academiei Române: „Preistoria Rachetei Moderne. Manuscrisul de la Sibiu (1400 – 1569)”. Devenit un savant celebru în Occident, Doru Todericiu a preferat să scrie sub pseudonimul Pierre Carnac.
Planurile rachetei de la Sibiu sunt considerate de către specialiști baza creării rachetei moderne în trei trepte.
„Istoria incredibilă a Manuscrisului de la Sibiu”
Vlogul venezueleanului Brayan Zambrano, care tratează subiectul «Manuscrisului de la Sibiu», este în limba spaniolă, fără subtitrare.
Iată ce menționează acesta: „Ideea de a ști că prezentul a fost prezis cu ani în urmă a fost întotdeauna o gândire motrice și această idee se bazează în principal pe dovezi arheologice. Cei mai mulți dintre noi nu suntem conștienți de faptul că există nenumărate manuscrise antice împrăștiate în întreaga lume ce descriu ceea ce mulți considerau în trecut a fi realizări imposibile”.
Iar mai departe, Brayan Zambrano își provoacă fanii: „Ce ai crede dacă ți-aș spune că există un manuscris antic care datează de aproape 500 de ani și care descrie rachete cu combustibil lichid în trepte, chiar și rachete cu echipaj. Ei bine, aceasta este istoria incredibilă a «Manuscrisului de la Sibiu»”.
Amintește că tratatul militar a fost descoperit în Arhivele de Stat de la Sibiu, de către Doru Todericiu care la vremea respectivă, în 1961, era profesor de știință și tehnologie în cadrul Universității București. De aceea, mai spune el, lucrarea și-a luat numele de la orașul în care a fost descoperită.
Tratatul militar cu 450 de pagini cu descrieri detaliate și desene uluitoare
Curioșii află astfel că este vorba despre o colecție de 450 de pagini scrise în limba germană, pline de desene și date tehnice despre construcția a diferite tipuri de arme de foc, cu detalii despre pirotehnie şi elemente de balistică şi artilerie, dar și descrieri detaliate despre rachete în etape, cu echipaj, proiectarea aripilor acestora în forma Delta și amestecuri de combustibil cu utilizarea lichidului.
„Cea mai surprinzătoare și poate relevantă descoperire constă în vechimea manuscrisului care datează undeva între anii 1550 și 1570 și se pare că a fost scris de Conrad Haas, un inginer militar care a lucrat pentru Regatul Ungariei și Principatul Transilvaniei… Se crede că s-a născut în Austria și a devenit conducătorul și arhitectul Arsenalului Imperiului Austriac sub Regele Ferdinand, în Transilvania. A reușit să-și folosească desenele și să le pună în practică”, recunoaște vloggerul Brayan Zambrano, menționând și că rămâne un mister când anume a fost de fapt scris tratatul.
Supoziții: prima rachetă, lansată la Sibiu
Potrivit unor surse, Conrad Haas ar fi reușit să-și lanseze racheta chiar la Sibiu.
„Partea a treia a manuscrisului conține o relatare detaliată a unei „sulițe zburătoare” cu rază de acțiune considerabilă și eficientă și lansarea unei rachete în trepte, cu combustibil solid, în Sibiu. Mii de oameni ar fi asistat la evenimentul care s-a încheiat cu un succes complet în anul 1550. Cu toate acestea, nu există dovezi documentare care să susțină aceste afirmații”, mai recunoaște autorul documentarului.
Însă, ceea ce se știe cu certitudine este faptul că „un producător german de artificii a fost primul care a experimentat un tip de rachetă numită rachetă în trepte, câțiva ani mai târziu, în 1590”, amintește Brayan Zambrano.
El precizează că există dovezi în acest sens: un tratat de artilerie al unui specialist polonez publicat în 1650, adică la 100 de ani distanță de documentul din Transilvania.
Cel mai vechi document cunoscut din istoria rachetei moderne
„Consider că «Manuscrisul de la Sibiu» a fost pentru primul în istorie prin care s-a propus crearea și utilizarea tehnologiei unei rachete în trepte cu echipaj și, de asemenea, inventarea combustibilului lichid”, afirmă autorul lansând în același timp mai multe teorii.
„Care a fost sursa de inspirație a acestui inginer misterios pentru a-și scrie manuscrisul? Ce părere ai despre călătoriile în timp? Pot fi desenele sale produse ale divinației, ghicirea viitorului? Sau poate a primit informații despre această tehnologie de la extratereștrii?”, sunt întrebări la care Brayan Zambrano speră să găsească un răspuns cu ajutorul fanilor săi.
Zona Increibile și autorul său
Venezueleanul atras de documentul incredibil descoperit în arhivele de la Sibiu și-a deschis un cont de YouTube în urmă cu opt ani – „Zona Increible”, dedicat teoriilor, misterelor, legendelor, istoriei și adevărului care circulă în jurul unor lucruri sau locuri de pe pământ.
În descriere sa explică faptul că a ales să prezinte cultura și locurile frumoase din țara de adopție, Croația, dar și alte lucruri fascinante din întreaga lume.
„Ești liber să intri, dacă știi să visezi! Urmează-mă și ține minte că: „Viitorul este pentru cei care au curajul să creadă în frumusețea viselor lor!”, mai spune vloggerul din Croația, citând-o pe Eleanor Roosevelt.