Autobuze electrice pentru transportul metropolitan la Șelimbăr - Primarul Marius Grecu - ”Va rezolva într-o bună măsură problema parcului auto”
foto Pixabay

Consilierii locali, reuniți marți, într-o ședință extraordinară, au votat participarea în cadrul ADI Transport Metropolitan a achiziției de 20 de autobuze electrice de câte 10 metri.

Mijloacele de transport vor deservi toate localitățile care fac parte din ADI Transport Metropolitan, iar banii provin din fondurile Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

ADI Transport Metropolitan urmărește achiziția a 10 autobuze electrice, în valoare de 56,93 de milioane de lei cu TVA inclus, din care 47,84 de milioane sunt cheltuieli eligibile, asigurate de PNRR.

”Transportul public este una din principalele mele preocupări de când am ajuns în această funcție și această nouă achiziție, în cazul în care se va realiza, va rezolva într-o bună măsură problema parcului auto al ADI Transport Metropolitan, mai ales ținând cont că mai avem un alt proiect prin care s-au achiziționat alte 32 de autobuze electrice”, spune primarul Marius Grecu.

Bugetul disponibil, la nivel național, pentru achiziția de vehicule nepoluante este de 238.140.000 de euro, iar o parte din acești bani sunt urmăriți de localitățile din jurul municipiului Sibiu, prin ADI Transport Metropolitan.

Ultima oră