Mai sunt câteva săptămâni până începe sezonul rece din punct de vedere al alimentării cu gaze, iar autoritățile române nu au încă vreun plan pentru situații de urgență.
În plus, România nu a încheiat niciun contract pentru importarea gazelor naturale din altă țară în afară de Rusia, relatează hotnews.ro
În fiecare an, la finalul verii, Ministerul Energiei elabora un plan pentru situaţii de urgenţă în aprovizionarea cu gaze, unde scria negru pe alb ce măsuri se iau în cazul unui deficit.
“Analizăm scenarii care ne vor ajuta să facem faţă provocărilor care ar putea apărea în cursul acestei ierni. Sunt diverse scenarii. Când acest plan va fi definitivat, el va fi aprobat prin hotărâre de Guvern. Cu siguranţă va cuprinde date despre consumatorii care vor fi întreruptibili”, a afirmat Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei, într-o conferinţă organizată la începutul acestei săptămâni de Profit.ro.
Ce înseamnă de fapt aceste scenarii şi la ce se referă secretarul de stat când spune consumatori întreruptibili?
Scenariile se referă la situaţia în care ne putem trezi cu un consum foarte mare sau cu un deficit de gaze: temperaturi foarte scăzute, sistarea sau reducerea importurilor, reducerea producţiei interne ca urmare a unor accidente sau imposibilitatea de a extrage gaze din depozite.
Consumatorii întreruptibili sunt cei care pot fi deconectaţi de la reţeaua de gaze pentru ca populaţia şi instituţiile sociale să nu aibă de suferit. În planurile aprobate în trecut se preciza exact care sunt aceşti consumatori, care erau şi cei mai mari consumatori de gaze din ţară, cât se poate lua de la fiecare şi în ce ordine.
Aceşti consumatori aveau de la începutul anului un statut special şi tarife mai mici de transport gaze tocmai pentru că puteau fi deconectaţi în caz de urgenţă. Anul acesta nu a existat aşa ceva, deci nu avem niciun consumator care să aibă acest statut de “întreruptibil”.
În plus, consumatorii întreruptibili de anii trecuţi sunt închişi sau funcţionează la o capacitate foarte redusă, precum Azomureş sau Interagro.
Planul de măsuri urmează să fie aplicat dacă se declară situaţie de urgenţă în alimentarea cu gaze, ceea ce s-a întâmplat de mai multe ori anii trecuţi. Spre exemplu, în ianuarie 2009, Gazprom a sistat livările de gaze prin Ucraina inclusiv în România. Atunci Interagro şi Azomureş au fost închise, iar Elcen a trecut pe funcţionarea cu păcură.
De ce are România nevoie de importuri de gaze în timpul iernii – Click AICI!