Copil pe trotinetă, lovit de o mașină pe trecerea de pietoni în Terezian
foto: arhivă

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit, vineri dimineața, la un accident produs pe strada Gladiolelor, din municipiul Sibiu. Un adolescent aflat pe trotineta electrică a fost lovit de o mașină.

„Se pare că un adolescent în vârstă de 15 ani, în timp ce traversa pe trecerea pentru pietoni pe trotineta electrică, a fost acroșat de un autoturism condus de către o femeie în vârstă de 52 de ani, ambii sibieni”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Minorul a fost transportat la spital conștient. „Salvatorii au acordat îngrijiri medicale unui minor în vârsta de 15 ani, care a fost transportat la CPU Luther conștient cu escoriații la nivelul membrelor”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii evenimentului. Fără mari probleme de trafic.

Ultima oră