Un cunoscu medic ginecolog din Capitală este urmărit penal pentru tentativă de omor calificat. O familie susține că, în urmă cu trei ani, i-ar fi aruncat la gunoi fetița nou-născută prematur pentru a ”nu mai ocupa loc în incubator”.
Timp de 12 ore, fetiţa s-a zbătut între viaţă şi moarte, până când a fost găsită şi salvată de o asistentă. Nu ar fi un caz izolat, ci o practică, spun avocaţii, care vorbesc chiar despre un „abator de copii”, relatează observatornews.ro
„Nu v-a fost în niciun fel milă de acel copil, când l-aţi văzut că plânge, când l-aţi văzut în tăviţă … Nu v-a fost milă în niciun fel de acest copil? Este o anchetă în curs, haideţi să lăsăm organul de cercetare penală să-şi facă treaba!” „Mi s-a spus că am născut un copil mort, m-a făcut să cred că copilul a înviat peste noapte”, povesteşte Marina Nicoleta Pletoiu, mama copilului. „A recunoscut. A fost anunţat, era o colegă a dânsului acolo şi a spus: Domle, copilul trăieşte. Nu, eu consider că nu trăieşte”, a declarat Adrian Cuculis, avocatul victimei.
Copil născut prematur, aruncat la gunoi la Maternitatea Polizu
Sunt piese ale unui puzzle înfiorător, greu de închipuit pentru orice părinte. Piesa principală: ginecologul Florian Robe de la Maternitatea Polizu. Un medic cu reputaţie care, acum trei ani, în săptămâna Paştelui, ar fi încălcat, cu cruzime, jurământul lui Hipocrate. Maria s-a născut prematur la 6 luni şi cântărea doar un kilogram. Un suflet care avea nevoie disperată de ajutor ar fi fost însă lăsat să moară.
Ulterior am aflat că doctorul nu a vrut să-i dea nicio şansă la viaţă, având o vârstă de gestaţie de 26 de săptămâni, şi a spus că nu are rost să ocupe incubatorul cu ea. A preferat mai bine să-l bage într-un sac legat la gură şi pus într-o caserolă cu capac”, unde fetiţa s-a încăpăţânat să trăiască „12 ore”, spune Marina Nicoleta Pletoiu, mama copilului.
Asistenta care a salvat fetiţa şi le-a spus părinţilor adevărul
O asistentă a fost cea care a schimbat cursul poveştii şi a decis să treacă peste cuvântul doctorului. Este şi cea care a botezat-o pe fetiţă şi le-a spus apoi cruntul adevăr părinţilor. „Ea l-a sunat pe doctor că fetiţa trăieşte după cele 12 ore şi ce trebuie să facă cu acest copil. Şi el i-a spus: Dacă încă trăieşte, adu-l la mine să-i tai din buric să moară. Ea nu a putut să facă asta. A sunat-o pe şefa ei de secţie”, mărturiseşte Marina Nicoleta Pletoiu.
Aşa a ajuns bebeluşul prematur în secţia de neonatologie. Lipsa de oxigen i-a lăsat însă sechele adânci. La 3 ani, fetiţa încă nu poate vorbi şi cu greu a ajuns să-şi poată folosi mâinile şi picioarele. „Dumnezeu mi-a dat putere să trec peste. O să plătească tot pentru fetiţă, numai pentru cât a suportat. Numai cât a suportat ea, nu noi. A fost dureroasă terapia”, spune, plângând, Adrian Pletoiu, tatăl copilului.
Aşa că abia acum părinţii şi-au făcut curaj să depună plângere împotriva medicului urmărit penal pentru tentativă de omor calificat. Doctorul a fost audiat astăzi, după trei ani în care a profesat în continuare. „A recunoscut în cele din urmă şi a spus că da, practic la 24 de săptămâni nu-l vedea un copil, ci un avort. Deşi a fost chemat în nenumarate rânduri, el a spus că nici măcar a doua oară nu şi-a dat seama că acel copil e în viaţă. Pe tot parcursul audierilor îi spunea produs de concepţie, niciodata n-a putut să se refere la el uman şi să spună de fapt că e un copil”, a precizat Adrian Cuculis, avocatul victimei.
Avocaţii vorbesc despre un abator de copii prematuri
Avocaţii vorbesc chiar despre un abator de copii prematuri. „Acolo de fapt era o practică şi sper ca odată cu acest caz să apară şi cei care au păţit acelaşi lucru acolo”, adaugă Adrian Cuculis, avocatul victimei.
„Am trimis deja inspecţia sanitară să ancheteze modul de acordare al asistenţei medicale. Sunt sigur că parchetul ne va cere informaţii de natură medicală pe care le vom oferi necondiţionat şi imediat”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii. Între timp, Colegiul Medicilor din Bucureşti s-a autosesizat şi a început cercetările pe numele medicului de la Maternitatea Polizu.