Deborah Faoro este instructor canin și iubește să lucreze cu animalele și cu stăpânii acestora. A venit în Sibiu pentru a-și cunoaște tatăl, s-a îndrăgostit de peisajele și tradițiile românești și s-a stabilit aici, unde oferă ajutor societății prin proiectele sale, precum ,,O altfel de plimbare cu câinii prin parc”.
Deborah s-a născut în Italia. A trăit o vreme acolo, apoi a stat doi ani în Liban, unde și-a petrecut, după cum ne-a mărturisit ea, „cei mai frumoși ani ai copilăriei”. A crescut fără să își cunoască tatăl, iar la 14 ani a aflat că el s-a născut în România, din părinți italieni. A venit în România să-l întâlnească, s-a îndrăgostit de peisajele din țara noastră și a ales să rămână aici. A urmat două facultăți – Marketing la Sibiu și Etnologie la Cluj.
,,M-am îndrăgostit de toate cutumele românești. Mă duceam la șezătoare în Avrig, am învățat strigături, cântece și am început să cumpăr port avrigean. Îmi amintesc că am refăcut un soi de nuntă, m-au îmbrăcat în mireasă, mi-au cântat. Mi-a plăcut foarte mult toată ideea asta de obiceiuri, am vrut să învăț mai mult și atunci m-am înscris la facultatea de Etnologie, la Cluj” ne-a povestit Deborah.
În 2015 a aplicat pentru prima dată pentru a obține cetățenia română, dar încă nu a reușit să o primească pentru că actele necesare sunt numeroase și destul de greu de obținut.
Te naști cu iubirea pentru animale
De când era mică a iubit animalele și a avut numeroase păsări, broaște țestoase și pisici. Pentru că în copilărie nu și-a permis un câine, mergea la vecini și îi ruga să o lase să le plimbe câinele. Nu cerea bani, voia doar să stea în prezența câinilor.
În activitatea ei de zi cu zi, Deborah învață oamenii cum să își înțeleagă câinii și cum să creeze o relație bună cu aceștia. ,,Am trecut deja peste mentalitatea asta învechită, că avem un câine și el trebuie să ne asculte din prima, să facă ce vrem noi, să fie sluga noastră și să nu ne pese de nevoile lui. Cred că ne-am îndepărtat de gândirea asta, mai ales în Sibiu, care este din punctul meu de vedere cel mai ”dog friendly” oraș din România. Mergem deja pe bucuria de a face lucrurile împreună și pe spirit de echipă. Asta e gândirea de bază, iar după aceea – bineînțeles, prin tot felul de tehnici – poți să construiești aceasta comunicare și relație mai rapid și bine”, spune Deborah.
România are nevoie de o legislație pentru câini
Pentru o relație mai bună cu câinii, Deborah ne-a explicat necesitatea unei reglementări legale prin care câini să beneficieze de anumite drepturi, și care să includă obligații ce ar trebui respectate de toată lumea. O idee pe care Deborah ar pune-o în practică ar fi un ,,buletin pentru câini”, care, spune ea, ar trebui să arate la ce nivel este câinele. „Cum ar fi dacă câinii ar primi un buletin după ce trec de o examinare de aptitudini sociale și de ascultare? Să participe la lecții de dresaj și să participe la un examen, iar dacă îl promovează să primească un buletin care să le ofere anumite permisiuni. De exemplu, dacă e la nivelul ”A”, atunci câinele poate merge fără botniță. La nivelul ”B”, câinele poate merge fără lesă în diverse locuri, și așa mai departe. Mi-ar plăcea ca Sibiul să devină un oraș pilot pentru această legislație. În societatea modernă, până în șase luni, orice câine ar putea să stea fără lesă, fără botniță, în anumite condiții, iar de la șase luni dacă nu te duci la un program de dresaj, în care câinele să învețe să fie sociabil, să nu fie reactiv sau să învețe să nu fie anxios, atunci să fie obligat să poarte lesă și botniță tot timpul. Societatea are nevoie de reguli, dar are nevoie și de permisiuni pentru cei care își asumă responsabilitatea educației câinelui”, spune Deborah.
Pe lângă câini, Deborah este o mare fană a cailor, iar povestea întâlnirii ei cu aceștia este unică. Ea a locuit o vreme pe strada Semaforului și trecea în fiecare zi pe lângă hipodromul din Vasile Aaron. Într-o zi și-a făcut curaj și a intrat. A fost momentul în care a realizat cât de mult iubește caii – s-a întors spre antrenor și a spus: „Eu până nu mă duc la un concurs, nu mă las!”. Asta a și făcut, a intrat în Clubul Sportiv Municipal, a participat la competiții și apoi a încercat să vadă dacă poate construi o altfel de relație cu caii, așa cum făcuse cu câinii. ,,Am un cal acum, se numește Gazal, este un pur sânge arab. Era un cal care făcea tot ce se putea mai rău. Nu știu ce am văzut în el, dar m-am îndrăgostit instant când i-am văzut ochii. Dacă arăți empatie, interes și cauți tot timpul o altfel de abordare, animalele îți dau înapoi înzecit, și se creează o relație incredibilă”, povestește Deborah.
”Iubirea pentru animale și oameni m-a format ca om”
Deși munca alături de oameni pentru unii poate părea dificilă, pentru Deborah este o adevărată plăcere. Iubește să îi înțeleagă, să le observe limitele și emoțiile. Susține că această muncă, atât cu oamenii, cât și cu animalele a format-o ca om, iar lucrurile mici pe care le facem zi de zi sunt cele care ne schimbă cu adevărat.
„Ceea ce sunt eu ca om vine în mare parte din momentele petrecute în dresaj, încercând să înțeleg câinii și apoi nevoile oamenilor. Am descoperit că a le înțelege stările, emoțiile, limitele, a înțelege cum să-i abordez ca să se întrebe: <<Cum ar fi dacă fac un pas peste limită?>>, îi face să se dezbrace de măști și să ajungă la esența lor sinceră, așa cum sunt și câinii: sinceri. M-am îndrăgostit de oameni în general – ei și munca cu ei e ceea ce m-a format. Acțiunile mici de zi cu zi pe care le facem și interacțiunea cu oamenii sunt cel mai sigur motor al schimbării, actele singulare grandioase sunt vise îndepărtate când zilnic putem avea ocazia de a alege „altfel”, consideră Deborah.
