VIDEO: Icoana Maicii Domnului de la biserica Dealului a început să plângă - „Este o minune”

A curs mir sub formă de lacrimi din icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Iviron, adusă zilele trecute la biserica de pe strada Dealului. Părintele Cătălin Dumitrean spune că este o minune fără drept de apel.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Iviron a ajuns, miercurea trecută, la Sibiu. În aceste zile, o multitudine de credincioși din toate colțurile țării au venit în pelerinaj la Biserica „Ioan Iacob Românul” de pe strada Dealului. Această icoană este cunoscută pentru minunile pe care le-a făcut, vindecând bolile și oferind liniște în necazuri.

După o săptămână în care a stat la Biserica Dealului, din icoană a început să curgă mir sub formă de lacrimi. „În acest moment izvorăște mir sub formă de lacrimi la icoana Făcătoare de minuni la Biserica Dealului Sibiu. Icoana a stat 7 zile la închinare, va rămâne definitiv la biserică, iar izvorârea este sub sticlă, direct pe icoană”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook Lumină Lină.

Preotul Cătălin Dumitrean: „Este o minune fără drept de apel”

Momentul în care începe să izvorască mir din icoana Maicii Domnului a fost surprins într-o filmare. Părintele Cătălin Dumitrean spune că, fără îndoială, este o minune care s-a petrecut public. Credincioșii aflați în biserică miercuri seara au putut vedea cu ochii lor ce s-a petrecut.

„Suntem emoționați și plini de uimire pentru că avem în față o minune extraordinară a Maicii Domnului. Icoana pe care am avut-o la închinare de șapte zile, icoana Maicii Domnului din Iviron, copia vestitei icoanei care este în această mănăstire, izvorăște mir. Este o minune care se petrece public, este o minune care este fără drept de apel, o minune a existenței Maicii Domnului și a certitudinii că Maica Domnului este aici cu noi. Suntem martori, toți cei care la această oră suntem prezenți în biserică. Se întâmplă o minune din toate punctele de vedere. Icoana la care au venit pelerini să se închine este o icoană pe care am primit-o și înainte de a o aduce aici, la biserica de pe strada Dealului, a mai izvorât mir la biserica Sf. Ioan Rusu și Sf. Nectarie, unde a stat apoi o perioadă de timp”, a spus părintele Cătălin Dumitrean miercuri seara, după ce a curs mir din icoană. 

„Mă numesc Cornelia-Maria Leu. Dau mărturie cu ceea ce am văzut în seara aceasta în jurul orei 20 la Biserica Dealului din Sibiu – Maica Domnului a plâns! O lacrimă vizibilă, ca un bob de mazăre care s- a prelins pe chipul Maicii Domnului!”, a spus o credincioasă care a văzut cum izvorăște mir din icoană.

VEZI AICI POVESTEA ICOANEI MAICII DOMNULUI DIN IVIRON

Ultima oră

Participă la discuție

4 Commentarii

Publică

  1. De ce sunteți rasist domnule sau doamnă? Ce are Moldova de a face cu treaba asta?
    Dacă dvs nu credeți, nu este absolut necesar să lasați comentarii rătăcioase/rasiste la adresa altora.
    Sănătate și toate cele bune!

  2. Hai măi! Plânge pictura? A-ți luat-o razna rău de tot!
    Mai bine ar fi să opservați câti copii plâng din cât a lipsurilor, câți bolnavi, câți nevoiași, voi în loc sa vedeți realitățile umblați pe arătură!

  3. Hai ma terminati cu stirile astea si cu afirmatiile astea, nu suntem in moldova sa avem o populatie de habotnici fanatici, totusi…sau? O sa ne convingem dupa ce publicati comentariul, daca il publicati 😀